Românii, au avut mereu o singură dorinţă comună–să trăiască toţi într-o singură patrie, să se realizeze o Unire care să-i aducă pe toți la un loc, să existe un stat doar a lor sau, cum zicea Mihail Kogălniceanu: ”Dorinţa cea mai mare, cea mai generală, aceea hotărâtă de toate generaţiile trecute, aceea care este sufletul generaţiei actuale, aceea care, împlinită, va face fericirea generaţiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat”.După multe secole în care nu au putut decât să viseze la Unire, iată că anul 1859 o aduce odată cu numirea pe tron (ales în unanimitate) a liderului unionist Alexandru Ioan Cuza.
Nicăieri nu se stipula ca domnii aleşi în Moldova şi Ţara Românească să fie persoane diferite, astfel că mai marii luptei naţionale au decis să lase frâiele ambelor principate în mâinile unui singur om–Alexandru Ioan Cuza.Statul nou înfiinţat prin unirea Moldovei şi a Ţării Românşti purta numele de „Principatele Unite ale Valahiei şi Moldovei”. Unirea dintre aceste două principate a reprezentat primul pas în apariţia României, ca stat unic.Înscăunarea lui Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859 în Moldova, iar apoi, la 24 ianuarie în acelaşi an, alegerea sa ca domnitor şi în Ţara Românească, au reprezentat practic Unirea.
Iniţial, această unire din 1859 urma să fie recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza, dar evenimentele care au urmat au făcut ca ea să fie ireversibilă.După ce secole la rând locuitorii celor două Principate au fost asemeni frunzelor purtate de vânt, iată că anul istoric 1859 a împlinit dorinţa cea mai arzătoare a acestor oameni: unirea cu fraţii ce vorbesc aceeaşi limbă, dar de care îi despărţeau graniţe politice și administrative.În scurta sa domnie de 7 ani, Alexandru Ioan Cuza a creat condiții favorabile pentru evenimentele de mai târziu, îndeosebi obținerea independenței de stat după războiul din 1877. El a fost cel care a deschis drumul spre o Românie modernă, și a dus la creșterea conștiinței de sine a poporului român, care a realizat mai apoi Marea Unire din 1918.Domnia lui Cuza, pe bună dreptate, trebuie privită azi cu și mai multă considerație, căci el a fost un mare patriot și un deschizător de drumuri, făuritorul, de fapt, al istoriei naționale, în momentele ei cruciale.Cuza rămâne pentru totdeauna cel dintâi domn al țărilor Unite, domnul Unirii, fapt ce reprezintă un mare merit. El n-a fost numit, ci ales, și încă în unanimitate în ambele țări. Ales nu ca un nume mare, răsunător, ci ca un om nou, întruchipând voința națională.
Pentru multe din faptele sale a meritat recunoștința nu numai a contemporanilor, ci și a generațiilor următoare. Au circulat multe istorisiri despre Cuza, în legătură cu firea sa dreaptă. Unele au apărut și în presă, sau adunate în diferite broșuri și cărți: amintiri, întâmplări reale sau născocite, toate contribuind cu puterea legendei la întreținerea acelei aureole create în jurul fostului domnitor. Atâția dintre oamenii acelei vremi mărturiseau că l-au văzut și au vorbit cu el, că umbla pe drumuri în straie schimbate, cercetând și pedepsind nedreptățile, ajutând și mângâind pe cei sărmani și năpăstuiți.În strălucita-i limba, a scris și Mihail Sadoveanu despre această legendă, arătând cu înțelepciune că în necazurile și aspirațiile lui nedeslușite, poporul întrupase în Cuza dorințe de schimbări și de dreptate, devenind în ochii norodului “un fel de principiu al binelui”.
Judecata asupra vieţii şi operei lui Alexandru Ioan Cuza se poate face astăzi fără ură sau părtinire. A pierit ura celor loviţi de marile reforme din timpul domniei sale, s-au potolit patimile. Faptele sale vorbesc de la sine şi-i proclamă meritele. Pe drept cuvânt s-a spus că principele Cuza va avea întotdeauna o pagină strălucitoare în istoria ţării noastre, căci dacă omul a avut slăbiciuni inerente sărmanei naturi umane, suveranul a fost întotdeauna integru şi pătruns de cel mai mare patriotism. Ne însuşim această judecată şi adăugăm că patriotismul nu numai că i-a arătat teoretic lui Cuza măsurile ce trebuiau luate spre ridicarea nivelului material, politic şi cultural al poporului, dar i-au dat şi puterea sufletească necesară pentru a decide şi pune în practică aceste măsuri.
Dr. Paula Virag
Cercetător Științific III
Muzeul Județean Satu Mare
