Brandul românesc LUNAR Laboratories, la Moldovan Brands Runway cu susținerea ICR Chișinău

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău susține participarea brandului românesc LUNAR Laboratories, reprezentat de tânărul designer Vlad Vraciu, la ediția toamnă-iarnă a Moldovan Brands Runway (MBR), care se va desfășura în perioada 3-5 octombrie 2024, la MediaCor.

LUNAR Laboratories este un brand de îmbrăcăminte și accesorii fondat în 2022, la București, de tânărul designer Vlad Vraciu. Viziunea creativă a brandului este inspirată din experiența sa în ingineria aerospațială, integrând linii unghiulare și forme dinamice din lumea obiectelor zburătoare în piese prêt-à-porter. Brandul are o puternică orientare către sustenabilitate, utilizând materiale precum denimul din bumbac natural și poliester reciclat, precum și topuri din bumbac natural sau bambus, toate fiind certificate OEKO-TEX, EcoVero, Global Recycled Standard și BCI (Better Cotton Initiative). În doi ani de la înființare, LUNAR Laboratories a prezentat colecții la Milano Fashion Week, Berlin Fashion Week și a închis seara la Romanian Fashion Week din acest an, la Iași.

Moldovan Brands Runway celebrează Cultural Rhythms, temă dedicată fuziunii dintre tradiție, valori și modă contemporană, reunind 24 de designeri, cu 17 prezentări pe podium, șase prezentări statice, două expoziții de artă și două spectacole exclusive. Conceptul ediției MBR AW24/25, Cultural Rhythms se concentrează pe fuziunea tradițiilor adânc înrădăcinate ale Moldovei cu inovația modernă în modă, în context internațional.

Designerii care își vor prezenta colecțiile pe podium: Altezza by L Storojuc, NEDELCEV, VYAZ., Georgette, Ionel, Barbara Collection, Casa Cristea, Julia Allert, SANNAT, OK KINO, Valentina Vidrașcu, Caravasili, Lila, Flori de Mai, Lilia Ceaicovschi, EHO by Evgheni Hudorojcov, DZHUS (UA), SIDLETSKIY (UA) și LUNAR Laboratories (RO). Evenimentul include și o serie de activități-satelit ce valorifică prezentările de pe podium, precum expoziția „Resonances”, prezentată de artiștii Victoria Viprada, Valentina Arcadi, Vika Tonu și Karen Grigorean, ce explorează multisenzorial intersecția dintre ceramică, multimedia și fotografie. De asemenea, expoziția Zaharia Cușnir prezintă o colecție impresionantă de imagini din viața rurală a Moldovei, cu fotografii din anii 1955 și 1973. MBR va găzdui și prezentări private de brand, într-un cadru non-conformist pe 3 și 4 octombrie. Printre colecții se numără Pearl Code, Katea Gri, Misha, Yulia Efros și un spectacol special susținut de Julia Allert. Participanții pot explora Pop-Up Shop-ul de la etajul 3 al Mediacor, ce prezintă o selecție unică de branduri locale și lifestyle. Pentru mai multe detalii: www.moldovanbrandsrunway.com.

Parteneri media: TVR Moldova și Radio Chișinău