Anunț privind organizarea concursului pentru ocuparea unui post vacant din cadrul Institutului Cultural Român

Institutul Cultural Român, cu sediul în București, Aleea Alexandru, nr. 38, sector 1, în baza prevederilor H.G. nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, și cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 80/2022 privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar, organizează concurs pentru ocuparea postului contractual vacant de execuţie Referent treapta IA, studii medii, perioadă nedeterminată, normă întreagă (durata timpului de muncă de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână) în cadrul Editurii ICR - Centrul Național al Cărții,

Depunerea dosarului de candidatură se face la Biroul Resurse Umane cu sediul în Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, București.

Perioada de depunere a dosarelor de concurs va fi cuprinsă între 29.11.2022 – 15.12.2022 (inclusiv), în zilele lucrătoare, între orele 09 00- 14 00.

Dosarul de concurs va cuprinde obligatoriu documente prevăzute la art. 35 din H.G. nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, astfel:

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la H.G. nr. 1.336/2022;

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la H.G. nr. 1.336/2022;

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează.Pentru a putea participa la proba scrisă candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării probei scrise;

g) adeverinţă medicală în original care să ateste starea de sănătate corespunzatoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţle sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii.

h) curriculum vitae, model comun european (format Europass).

  Copiile de pe actele prevăzute la lit. b)-e) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul“.

Toate documentele pentru înscrierea la concurs vor fi obligatoriu în limba română.

Documentele elaborate într-o limbă străină şi care nu sunt însoţite de o traducere legalizată în limba română nu vor fi luate în considerare.

Calendarul concursului:

Afişare anunţ concurs: 28 noiembrie 2022

Depunere dosare înscriere: 29 noiembrie 2022– 15 decembrie 2022

Selecţia dosarelorși afișarea rezultatelor selecției: 16 decembrie 2022

Depunere contestaţii la proba de selecție a dosarelor: 19 decembrie 2022

Soluţionare contestații (și afișarea rezultatelor): 20 decembrie 2022

Proba scrisă: 23 decembrie 2022, ora 10:00 la sediul ICR, Aleea Alexandru, nr. 38, Sector 1, București

Afișare rezultate proba scrisă: 27 decembrie 2022

Depunere contestaţii probă scrisă: 28 decembrie 2022

Soluţionare contestaţii proba scrisă (și afișare rezultate): 29 decembrie 2022

Proba de interviu: 30 decembrie 2022, ora 10:00 la sediul ICR, Aleea Alexandru, nr. 38, Sector 1, București.

Afişare rezultate proba de interviu: 03 ianuarie 2023

Depunere contestaţii pentru proba de interviu: 04 ianuarie 2023, începând cu ora 10:00 la sediul Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru, nr. 38, Sector 1, București.

Soluţionare contestaţii proba de interviu (și afișarea rezultatelor finale): 05 ianuarie 2023

Cerinţe privind ocuparea postului:

Condițiigenerale:

Poate participa la concurs persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 15 din H.G. nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, astfel:

a)are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;

b)cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederileLegii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracţiunile prevăzutela art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completareaLegii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin.(1) lit. h).

Condițiispecifice:

a) Studii de specialitate: studii liceale - absolvite cu diplomă de bacalaureat, recunoscută de Ministerul Educaţiei Naționale;

b) minimum 2 (doi) ani vechime în specialitatea studiilor absolvite;

c) bune cunoștințe de operare calculator, competențe digitale: utilizator nivel experimentat de Windows, suita Microsoft Office (Word, Powerpoint, Excel), program operare internet – nivel avansat.

Atribuțiile postului:

1. Asigură implementarea, conform legislației în vigoare, a fiecărui program/proiect propus;

2. Analizează stocurile de carte şi publicaţii şi elaborează documentele necesare unei evidențe corecte a stocurilor;

3. Urmăreşte întocmirea facturilor către clienţi şi distribuirea cărților și materialelor publicistice în condiţii optime;

4. Colaborează cu celelalte structuri organizatorice din cadrul Institutului, în vederea realizării obiectivelor propuse şi pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice;

5. Operează în fișele de magazie intrările și ieșirile de carte și reviste, cantitativ și calitativ și valoric, în baza avizelor de expediție și a facturilor primite de la furnizori;

6. Operează în fișele de magazie în baza bonurilor de consum de carte și revistă și a dispozițiilor de livrare, emise de compartimentele din Institut;

7. Operează pe calculator intrările și ieșirile de carte și revistă pe baza notelor de intrare-recepție și a bonurilor de consum;

8. Întocmește notele de intrare-recepție pentru fiecare carte/revistă primită în depozit;

9. Efectuează lunar punctaj pentru fiecare fișă de materiale, cu serviciul contabilitate în vederea verificării soldurilor faptice cu cele scriptice;

10. Are grijă de integritatea fizică a materialelor din gestiune;

11. Participă anual sau ori de câte ori este cazul la inventarierea bunurilor din gestiune;

12. Ajută de descărcarea/încărcarea bunurilor din sau în gestiune;

13. Analizează situația retururilor de carte și publicații și întocmește documente aferente actualizării gestiunii;

14. Comunică de urgență, prin orice mijloc de comunicare, apariția unor situații dificile sau de criză și face propuneri de rezolvare a acestora;

15. Completează în fiecare zi condica de prezență și respectă programul de lucru;

16. Informează permanent despre stadiul activității desfășurate;

17. Participă, la nevoie, alături de ceilalți angajați ai Direcției, la organizarea și desfășurarea manifestărilor organizate de Institut;

18. Colaborează cu celelalte structuri organizatorice din cadrul Institutului, în vederea realizării obiectivelor propuse și pentru îndeplinirea batribuțiilor specifice.

Bibliografie şi tematică:

1. Legea nr. 356 din 11 iulie 2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, republicată (https://www.icr.ro/pagini/legea-privind-infiintarea-icr);

2. Strategia Institutului Cultural Român pentru perioada 2022-2026 (https://www.icr.ro/pagini/strategia-institutului-cultural-roman-2022-2026);

3. Regulamentul de organizare și funcționare al Institutului Cultural Român (https://www.icr.ro/uploads/files/rof-2022.pdf);

4. Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice;

Informații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane la numărul de telefon 0317100646, zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 14.00.

***Anunţul va fi afișat la avizierul instituției și postat pe site-ul www.icr.ro, la secţiunea „Informări”.


Anunț concurs ICR Cerere înscriere concurs ICR Adeverință vechime Declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale