- 25 July 2015 - 9 August 2015
- Etichete ICR ICR Beijing Institutul Cultural Roman Teatrul Tandarica 70 de ani de la infiintare
Sâmbătă, 25 iulie 2015, la sediul ICR Beijing, a avut loc vernisajul expoziţiei de păpuși și marionete „Călătoria lui Ţăndărică”, în contextul marcării a 70 de ani de la înființarea Teatrului de Animaţie Ţăndărică și al turneului pe care îl întreprinde în China, cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român.
Expoziţia cuprinde peste 50 de păpuşi, care reprezintă principalele repere în evoluţia teatrului de animaţie din România. Personajele sunt din opere teatrale de succes aparte în repertoriul Teatrului, de la creații românești, cum sunt Povestea porcului, Amnarul fermecat şi Dumbrava minunată, la cele din literatura universală, Cartea Junglei și Baronul Munchausen.
Cea mai reprezentativă păpuşă este chiar Ţăndărică, a cărui „naștere”, în 1945, este sărbătorită și prin această expoziție.
La vernisajul expoziţiei au participat oficialități din partea Ministerului Culturii, ai autorităților municipale și Teatrului de păpuși din Beijing, Asociației de Prietenie China-România, numeroși copii însoțiți de părinți.
Au rostit scurte alocuțiuni domnul Yin Xiaodong, preşedintele Teatrului Naţional pentru Copii din China, domnul Călin Mocanu, directorul Teatrului de Animaţie Ţăndărică, domnul Atilla Vizauer, regizor, domnul Constantin Lupeanu, directorul Institutului Cultural Român de la Beijing.
În Atelierul de creaţie organizat în cadrul expoziției, actorii principali mânuitori de păpuşi au făcut demonstraţii cu personaje din spectacolul „Muzicanții din Bremen”, prezentat de Teatrul Țăndărică în China.
Expoziția este deschisă în perioada 25 iulie – 9 august 2015.
Turneul Teatrului Țăndărică în China include spectacole în patru orașe din China, la Beijing, Tianjin, Jinan și Chengdu.