Tabără de pictură și grafică la Soroca

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Asociația „Grigore Vieru – Soroca”, Parohia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Soroca, Biblioteca „Basarabia” din Soroca şi Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca organizează, în perioada 7 – 15 august 2014, prima ediţie a Taberei de Pictură şi Grafică.
La eveniment vor participa artişti plastici consacraţi de pe ambele maluri ale Prutului: Anatol Danilișin (Republica Moldova); Ghenadie Tânciuc (Republica Moldova); Anatol Lazarev (Republica Moldova); Petru Jereghelea (Republica Moldova); Florentin Leancă (Republica Moldova); Gheorghe Miron (România); Cristian Diaconescu (România).
Tabăra de pictură şi grafică se va finaliza prin expoziţia colectivă „Arta Românească - tradiție și contemporaneitate” în care vor fi expuse lucrările realizate de artişti în această perioadă. Vernisajul va avea loc pe data de 15 august 2014, ora 12.00 în parcul din preajma bisericii „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Soroca în prezenţa directorului ICR Chişinău, acad. Valeriu Matei.
Fiecare artist plastic urmează să doneze câte o lucrare realizată în cadrul proiectului. Fondul plastic constituit va fi expus în viitorul sediu al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău.
Evenimentul se încadrează în suita de manifestări organizate de ICR Chişinău la Soroca pentru a marca 300 de ani de la martiriul lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi. În cadrul suitei de manifestări vor mai avea loc: Conferința științifică „Epoca lui Constantin Brâncoveanu” - 14 august 2014, ora 11.00 la Biblioteca „Basarabia” din Soroca şi Expoziția „Constantin Brâncoveanu și epoca sa” - 15 august 2014, ora 10.30 la biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Soroca.