Stand românesc la Târgul Internațional de Carte de la Cracovia

Stand romanesc la Targul International de Carte de la Cracovia Stand romanesc la Targul International de Carte de la Cracovia

În perioada 26-29 octombrie, Institutul Cultural Român de la Varșovia, cu sprijinul Centrului Național al Cărții - CENNAC, va participa cu un stand propriu la cea de-a XXVI-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Cracovia, unul dintre cele mai importante târguri de carte poloneze.

La stand vor fi expuse și vor putea fi cumpărate cele mai recente traduceri din limba română în limba polonă, editate prin programele Translation and Publication Support și Publishing Romania, precum și publicații apărute în Polonia în ultimii ani.

Cu ocazia târgului, ICR Varșovia a pregătit o broșură cu cele mai recente apariții editoriale în limba polonă, precum și cu semnalele editoriale ale anului 2024.

Informații practice

Loc de desfășurare: Międzynarodowe Centrum Targowo-Kongresowe EXPO Kraków, ul. Galicyjska 9, 31-586 Kraków

Perioada: 26-29 octombrie 2023

Program de vizitare:

joi, 26 octombrie, și duminică, 29 octombrie: 10:00 -17:00

vineri, 27 octombrie, și sâmbătă, 28 octombrie: 10:00 - 19:00

Biletele pot fi achiziționate de pe pagina de Internet a Târgului.