SOCIAL COOKING –ROMANIA

14 decembrie 2007- 27 ianuarie 2008:
Loc de desfasurare: galeria "Neue Gesellschaft fur Bildende Kunst Berlin- NGBK" (Noua Societate pentru Arte Vizuale), Oranienstrasse 25, 10999 Berlin
Vineri, 14 decembrie, ora 19.00
Vernisaj

SOCIAL COOKING –ROMANIA, pozitii artistice pe tema dimensiunilor sociale ale conceptelor "hrana" si "bucatarie", ca spatiu al actiunii sociale.

"Social Cooking – Romania" este conceput ca un proiect de cercetare al grupului de lucru pluridisciplinar "AG Ostverschiebung" (alcatuit din Sophia Bickhard, sociolog, Berlin; Raluca Blidar, fotografa, Berlin; Ulrike Ettinger si Dan Mihaltianu, artisti vizuali, Berlin; Miron Schmückle, artist vizual, Hamburg). Modelul societatii contemporane din Romania constituie fundalul unor analize si reflectii artistice si stiintifice despre dimensiunea stratificata a conceptului "hrana"(food)- fertil punct de plecare in investigarea analitica a cotidianului si a contextelor sale social-politice structurale.
Proiectul cuprinde:
- o sectiune documentara/ prezentare publica a rezultatelor cercetarii de tip sociologic, efectuate in Romania de membrii grupului
-o expozitie de grup a unor artisti romani contemporani, nume cunoscute ale scenei artistice romanesti de dupa '89. Expun: Auditorium Group, Matei Bejenaru, Raluca C. E. Blidar, Geta Brătescu, Candida TV, Ulrike Ettinger, Constantin Flondor, M.A.N. Florian, Ion Grigorescu, Iosif Király, Katharina Koch, Aurelia Mihai, Olivia Mihălţianu, Dan Mihălţianu, Nita Mocanu, Ciprian Mureşan, Vlad Nancă, Ştefan Rusu, subREAL, Joanne Richardson, Patricia Teodorescu. 

Artistii de mai sus vor fi reprezentati prin lucrari, instalatii complexe, fotografii, videoreportaje, afise, actiuni de tip performance etc., din care o parte au mai facut obiectul unor ample expozitii prezentate in tara si in strainatate.

Proiect al grupului de lucru pluridisciplinar "AG Ostverschiebung" si al
Neue Gesellschaft für Bildende Kunst Berlin,
sustinut de Institutul Cultural Roman „Titu Maiorescu" din Berlin.