Prezențe inedite ale galeriilor de artă românești Jecza și Anca Poterașu la Paris Photo 2023

ICR Paris susține prezența românească la ediția din acest an a unuia dintre cele mai prestigioase saloane de fotografie din lume, Paris Photo, prin participarea Anca Poterașu Gallery din București și a Jecza Gallery din Timișoara la Secțiunea Principală. Ajuns la cea de-a 26-a ediție, Paris Photo se va desfășura în perioada 9-12 noiembrie 2023 la Grand Palais Ephémère Paris.

Fotografia românească este reprezentată anul acesta de lucrările artistului Matei Bejenaru, curatoriate de Galeria Anca Poterașu, și de creațiile artiștilor Pușa Petrov, Paul Neagu, Anca Munteanu Rimnic, Miklós Erdély, printr-o selecție realizată de Jecza Gallery.

Prezentă pentru a patra oară la evenimentul de la Paris, Anca Poterașu Gallery prezintă, în premieră, fotografii din seria „Modele” a artistului Matei Bejenaru. Fondată în 2011, galeria bucureșteană coordonează proiecte și expoziții de anvergură, proiecte de rezidențe și participări la târguri prestigioase de artă, precum și realizarea de publicații artistice.

Galeria de artă contemporană din Timișoara Jecza Gallery a participat pentru prima dată la Paris Photo în 2019, la Secțiunea Prismes, iar în 2021 și 2022, a fost inclusă la Secțiunea Principală. În 2023, Jecza Gallery prezintă o expoziție de grup curatoriată de Ami Barak. Miklós Erdély, Anca Munteanu Rimnic, Paul Neagu și Pușa Petrov vor aprofunda tema expoziției „Mythos and Logos”.

Curatori, directori de muzee și instituții culturale din peste 20 de țări și-au anunțat participarea la ediția Paris Photo 2023. Fondat în 1997, târgul de la Paris reunește, în fiecare an, până la 200 de expozanți din întreaga lume, oferind colecționarilor și pasionaților cea mai diversă și calitativă prezentare a proiectelor bazate pe fotografie. Galerii de top prezintă lucrări de artă istorice și contemporane, de la maeștri moderni la tinere talente. Edituri specializate și dealeri de cărți de artă prezintă, de asemenea, ediții unice și rare, precum și lansări de carte și sesiuni de semnături cu mulți dintre cei mai renumiți artiști ai zilelor noastre.

În 2023, evenimentul va fi promovat puternic și în mediul online prin intermediul site-ului Paris Photo’s Online Viewing Room, pe platforma Art Logic.