Pianista Mara Dobrescu deschide, la Roma, Festivalul Internațional Propatria

Pianista Mara Dobrescu deschide, la Roma, Festivalul International Propatria

Cu ocazia deschiderii la Roma a celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Internațional Propatria – Tinere Talente Românești , desfășurat în perioada 29 septembrie – 21 octombrie 2018, Accademia di Romania in Roma, Asociația Culturală Propatria din Roma, Ambasada României în Republica Italiană și Conservatorul de Muzică “Santa Cecilia” din Roma organizează concertul Soleils de Nuit“.

Concertul inaugural „Soleils de Nuit“, care va fi susținut de pianista Mara Dobrescu, va avea loc de la ora 20.00, sâmbătă, 29 septembrie 2018, la Galeria de Artă a Accademia di Romania in Roma (Viale delle Belle Arti 110 – Roma). În program vor fi piese de Dinu Lipatti, George Enescu, Andrei Vieru, Claude Debussy, Frédéric Chopin, Benjamin Britten, Johann Sebastian Bach/Ferruccio Busoni, Domenico Scarlatti, Wolfgang Amadeus Mozart, Edvard Grieg, Clara Schumann, Philippe Hersant și Robert Schumann.

Cea de a VIII-a ediție a Festivalului Propatria va marca celebrarea Centenarului Marii Uniri și va fi însoțită la inaugurare de proiecții video și jocuri de lumini atât pe fațada Accademia di Romania in Roma (intrarea dinspre Viale delle Belle Arti 110), cât și în timpul concertului. Artistul Geo Florenti va prezenta publicului în premieră, cu această ocazie, o scenografie realizată din instalații luminoase cu consum zero de energie.

În deschiderea festivalului, pe esplanada Galeriei de Artă a Accademia di Romania in Roma, alături de pianista Mara Dobrescu, tânărul violoncelist italian Leonardo Cianferra, invitat de Conservatorul de Muzică Santa Cecilia din Roma, va susține două momente muzicale. De asemenea, după recitalul inaugural, pianista Mara Dobrescu va lansa albumul "Soleils de nuit", produs în 2017 de casa de discuri Paraty.

Pianista Mara Dobrescu se reîntoarce în Cetatea Eternă de data aceasta nu doar în calitate de concertist, ci și în calitate de director artistic al Festivalului International Propatria.

"Se poate aprecia numai sonoritatea cristalinăși fluiditatea articulațiilor. Mereu preocupată de rigoare, echilibru și eleganță" (Michel Le Naour – Le Monde de la Musique).

Pianista de origine română Mara Dobrescu, stabilită în Franța, și-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică "George Enescu", la clasa profesoarei Gabriela Stepan. A fost remarcată de public și critici pentru calitatea interpretărilor sale pline de temperament, dar și pentru eleganța și finețea frazărilor sale. Acordarea unei burse de studiu de către Guvernul Francez pe o perioadă de trei ani îi permite să absolve studiile Conservatorului Național Superior din Paris cu cele mai înalte distincții, ea devenind laureată a numeroase concursuri internaționale și bursieră a Fundațiilor Yamaha, Meyer, Tarazzi, Nadia și Lili Boulanger. De asemenea, a făcut un master în muzică contemporană la Conservatorul Național Superior din Geneva.

Mara Dobrescu este invitată să concerteze în recital sau ca solistă atât pe cele mai importante scene din Paris: Théâtre Mogador, Théâtre de Chatelet, l'Auditorium du Musée d'Orsay, Cité de la Musique, Salle Cortot, Orangerie de Bagatelle, cât și în numeroase festivaluri ca Festivalul din Aix en Provence, PianoLille Festival, Saintonge Festival, ArsTerra Festival, dar și pe scena Concertgebouw din Amsterdam, Bozar și La Monnaie din Bruxelles. Susține recitaluri și concerte în Italia, Spania, Germania, Austria, Bulgaria, Rusia, Cehia, Japonia, Argentina, Australia, iar debutul său în Statele Unite ale Americii la Chicago și New York se bucură de un mare succes. Înregistrează pentru Radio și Televiziunea Română, pentru Radio France și Radio Swiss-Romande, iar discografia sa este foarte apreciată de presa de specialitate (Le Monde de la Musique, Classica, Repertoire). În paralel cu cariera solistică, Mara Dobrescu este pasionată de dramaturgia gestului muzical și participă la numeroase proiecte bazate pe îmbinarea între literatură, muzică și teatru. Fiind o mare iubitoare de muzică de cameră, evoluează în compania celor mai talentați muzicieni din generația sa, făcând parte și din Quartetul Face à Face (două piane și două percuții) cu care concertează în întreaga lume. Mara Dobrescu se bucură de îndrumarea unor mari maeștri, precum Martha Argerich, Jean Claude Pennetier, Pierre-Laurent Aimard și Dominique Merlet.


Organizatori: Asociația Culturală Româno-Italiană PROPATRIA din Roma și Accademia di Romania in Roma.

Proiect realizat în colaborare și cu susținerea: Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Institutul Cultural Român;

Parteneri: Ambasada României în Republica Italiană, “Institut Francaise – Centre Saint Louis”, Conservatorul de Muzică “Santa Cecilia” din Roma, Accademia d’Ungheria in Italia, MACRO – Museo d’Arte Contemporanea di Roma, Comune di Roma, Biblioteche di Roma, Progetto Miniera, Ass. Roma & Romania - RO & RO”, Associazione „Officine delle Culture”, Progetto „Ragazzi in Gamba”, Centrul Cultural Italo-Român din Milano, Editura Rediviva din Milano, Institutul Limbii Române, Golden Accademy.

Patronaje: Senatul Republicii Italiane, Camera Deputaților a Republicii Italiene,  Consiliul Regional Lazio, Primăria orașului Roma, Ambasada României în Republica Italiană, Ambasada Republicii Moldova în Italia, Reprezentanța Comisiei Europene în Italia și Bibliotecile Romei.

Parteneri media:

În România: AGERPRES, TVR Internaţional, TVR Moldova, Radio România;

În Italia: Agenzia Stampa Askanews,GP Magazine, Rome Guide, Vivi Roma TV, Yes Art Italy, Romeig, Roma Multietnica, Più Culture, Officina delle Culture, Art Wave, Associazione Culture del Mondo, Cultural Pro, Scoprendo Roma, Abitare a Roma, B in Rome

În Spania: Agenţia de Presă “Occidentul Românesc”;

În Belgia: Arthis Radio-Tv;

În SUA: Arca TV.


Intrarea liberă în limita locurilor disponibile.

Pentru rezervări: 06 320 15 94; e-mail: accadromania@accadromania.it


COMUNICATO STAMPA