ISTANBUL. Publicul invitat virtual la Castelul Bran şi la Muzeul Grigore Antipa

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Castelul Bran vor putea fi vizitate online, pe pagina de Facebook a ICR Istanbul, în perioada 18-24 mai, în contextul celebrării Zilei Internaţionale a Muzeelor. Publicul local va avea bucuria de a pătrunde în galeriile şi colecţiile unice ale Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, precum Colecţii de Geologie şi Mineralogie, Colecţii de Paleontologie, Colecţii de Anatomie Comparată, Colecţii de Etnografie şi Antropologie, Colecţii de Vertebrate şi Nevertebrate, Colecţii de entomologie, alte colecţii ştiinţifice accesând următorul link: http://www.imagofactory.ro/muzee/antipa/antipa.html.

De asemenea, frumuseţea arhitectonică a Castelului Bran, cu personalităţile istorice care l-au locuit sau vizitat, un castel de secol al XIV-lea, popular denumit Castelul lui Dracula, un personaj care continuă să fascineze şi astăzi, poate fi urmărit la http://www.castelulbran.ro/exploreaza.html.

Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), organizaţie non-guvernamentală a muzeelor şi a specialiştilor din domeniu, aflată într-o relaţie formală de asociere cu UNESCOși cu un statut special pe lângă Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC), care stabileşte standarde profesionale şi etice pentru activităţile muzeale, a instituit în 1977, Ziua Internaţională a Muzeelor, invitând astfel muzeele din întreaga lume să celebreze această zi, în fiecare an, la data de 18 mai.