- 13 August 2020
- Etichete Nicolae dumitru Pianistul nicolae dumitru Nicolae dumitru pianist Pian Icr istanbul Icr Carol mikuli Doina Recital pian
Un recital susținut de pianistul Nicolae Dumitru, înregistrat special pentru Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, va fi prezentat pe pagina de Facebook a reprezentanței ICR în data de 14 august.
Înregistrarea a fost realizată în parteneriat cu Muzeul Național „George Enescu” din București, programul ales de pianistul Nicolae Dumitru incluzând Doina de Carol Mikuli – personalitate culturală excepţională a Bucovinei – și o lucrare proprie, de improvizație muzicală.
Nicolae Dumitru (n. 1968, București) a studiat pianul la Academia Rusă de Muzică „Gnessin“, la clasa maestrului emerit Mihail Sayamov, sub conducerea căruia şi-a desăvârșit şi studiile postuniversitare. În perioada petrecută în străinătate, a concertat ca solist al Filarmonicii Academice de Stat din Moscova, al Filarmonicii de Stat din Chișinău şi al Filarmonicilor din Nijni – Novgorod, Omsk, Novosibirsk, Belgorod. După întoarcerea în ţară, a evoluat pe scenele principalelor filarmonici din ţară. La București, a susţinut recitaluri la Sala Mare a Ateneului Român, Sala Radio şi Sala „Auditorium“ a Muzeului de Artă. A apărut ca solist invitat al Filarmonicii „George Enescu“ din Bucureşti şi al Orchestrei Naţionale Radio, cu care a realizat prima interpretare radio a Concertului pentru pian şi orchestră de Antonin Dvořák. Pe scena europeană, Nicolae Dumitru a susţinut recitaluri la Stockholm, Viena, Baden am Wien. În 2008, a realizat, la invitaţia Institutului Cultural Român, un turneu dedicat Centenarului Sigismund Toduţă la Lisabona, Madrid, Barcelona, Budapesta, Veneţia şi Roma. În cadrul Anului aniversar „Frédéric Chopin 2010” a fost invitat în festivalul „Palatele Sankt Petersburgului”, la Capela Academică de Stat din Sankt Petersburg şi la Galeria Armelor din Kremlin (Moscova), în festivalul „Nopţile pianistice de la Chişinău”, susținând un recital şi un masterclass la Académie d’Été d’Aix-en-Provence. În ianuarie 2011, a lansat, la Teatrul „Act“ din Bucureşti, spectacolul Poveste pentru pianist şi măşti, iar în 2013 a lansat proiectul naţional de recitaluri educative „ConCerto!“, adresat tinerilor interpreți şi susținut în principalele centre filarmonice şi culturale din ţară.
Proiectul ICR Istanbul se înscrie în seria de evenimente online dedicate școlii muzicale românești, promovate în rândul publicului turc și al comunității de români din Republica Turcia.