- 27 September 2018 - 28 September 2018
- Etichete Icr Institutul cultural roman Beijing Revizorul George mihaita Comedie week beijing Teatrul
Teatrul de Comedie din București a fost invitat să participe cu două reprezentații ale piesei „Revizorul” de Nikolai Vasilievici Gogol, în cadrul festivalului „Beijing Comedy Week”, în zilele de 27 și 28 septembrie 2018, la Teatrul Beijing. Festivalul „Beijing Comedy Week” inițiat de Federația de Cercuri de Artă Literară și Artă din Beijing și susținut de Asociația de Teatru din Beijing, a debutat anul trecut în capitala chineză, iar la ediția din anul acesta a reunit tineri comedianți în 16 spectacole, în perioada 10 - 28 septembrie 2018.
Cele două reprezentații ale teatrului românesc au avut mare succes, iar la final, în aplauzele publicului, actorul George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie din București, a fost sărbătorit pentru cei 70 de ani împliniți. Organizatorii festivalului i-a oferit cunoscutului actor român un tort imens.
La eveniment au fost prezenţi: regizorului și dramaturgul Wang Baoshe, director al festivalului „Beijing Comedy Week”, regizoarele Song Ying și Tang Xiaohui, reprezentante ale Asociației de Teatru din Beijing, iWang Tieshan, președintele Asociației de Prietenie China-România, prof.univ. Ding Chao, prof.univ. Dong Xixiao, prodecan al Facultății de Limbi Est Europene din cadrul Universității de Limbi și Literaturi Străine din Beijing, regizoarea prof.univ. Jiang Lifen, prodecan al Departamentului Actorie de Teatru din cadrul Academiei de Film din Beijing, regizorul Peng Tao, profesor universitar în cadrul Academiei de Teatru din Beijing.
Chinezii care au fost prezenți la spectacole au postat pe wechat, zile în şir, fotografii și comentarii care ilustrază interesul lor pentru evenimentul de la Beijing.
„Revizorul” de N. V. Gogol, capodoperă majoră a literaturii dramatice universale, povesteşte fiecărei generaţii despre putere şi despre iluzia ei, despre corupţie şi birocraţie.
Într-o provincie geografică şi spirituală, un călător venit din „capitală” împreună cu servitorul său este luat drept un revizor aşteptat să vină în inspecţie. Se dezlănţuie astfel un întreg mecanism al linguşirii și al corupţiei. Aflarea în final a adevărului răstoarnă evident situaţia, caracterele reale fiind dezvăluite.
Personajul Primarului prilejuieşte actorului George Mihăiţă un rol de mare forţă dramatică în care grotescul este amplificat până la metaforă.
Spectacolul este regizat de Horaţiu Mălăele iar din distribuție fac parte Dragoș Huluba, Virginia Mirea, Delia Săceleanu, Valentin Teodosiu, Ion Chelaru, Șerban Georgevici, Eugen Racoti, Mihaela Măcelaru, Florin Dobrovici, Alexandru Conovaru, Dan Rădulescu, Nicolae Urs, Bogdan Mălăele, Ion Dănilă.
ICR Beijing a debutat un parteneriat deosebit de important cu organizatorii „Beijing Comedy Week”, iar de anul viitor, institutul român va fi partenerul festivalului.