Începând din 2002, UNESCO celebrează, în a treia zi de joi a lunii noiembrie, Ziua Filosofiei. Prin această inițiativă, instituția își propune să evidențieze importanța reflecției filosofice și să încurajeze dialogul între tradițiile filozofice din întreaga lume. Filosofia furnizează bazele conceptuale ale principiilor și valorilor de care depinde pacea mondială: democrația, drepturile omului, justiția și egalitatea. Reflexivitatea contribuie la consolidarea acestor fundamente ale coexistenței pașnice. Cu prilejul Zilei Filosofiei, Andrei Marga, președintele Institutului Cultural Român, își exprimă, într-o declarație, viziunea asupra a ceea ce o reflecție susținută este în măsură să ofere lumii de azi:
„Faptul că o instituție venerabilă precum UNESCO celebrează Filosofia este un semn încurajator într-o lume ce dă prevalență, cum ne-au spus Heidegger, Horkheimer și Adorno, mentalității științifico-tehnice și, în plus, a lăsat loc relativismului și, mai nou, concretismului. O lume în care se crede, aproape curent, că numai ce este palpabil este real, că adevărul și binele țin de contexte, iar exemplele epuizează conceptele. Semnul este încurajator căci ne amintește de tradiția Filosofiei: cum Hegel arăta, filosofia este, într-un sens, una cu istoria ei, iar această istorie conține și momentele de filosofie propriu-zisă, nu numai de reflecții ce nu și-au găsit încă orizontul. Nu numai că ne amintește, fie și indirect, de marea filosofie, dar ne și obligă să ne interogăm asupra posibilității și importanței acesteia în zilele noastre.
Prin natura ei, filosofia evoluează – de această dată împotriva ultimului Hegel – prin multiple filosofii, așadar plural și ca urmare a inițiativelor individualităților. Filosofiile rămân opere individuale, oricât de mare este importanța interogațiilor și argumentărilor într-un grup de investigație. De aceea, fiecare dintre cei care s-au angajat, oarecum profesional și biografic, să elaboreze filosofie (din nefericire, cei mai mulți dintre aceștia se mulțumesc să fie profesori de filosofie și prea puțini filosofează!), este chemat, cu atât mai mult în „Ziua Filosofiei“, să se expliciteze și, poate, să se legitimeze. Natura individualizată a filosofiei te obligă să începi, fără nicio emfază, cu ceea ce faci sau nu faci sau nu poți să faci tu însuți.
Împărtășesc o opinie despre filosofie (pe care nu o detaliez aici) care mă face să consider că reflecția asupra ceea ce este în jur, reflecția asupra sensului istoriei și reflecția asupra sensului vieții sunt de adus la unitate. De aceea, îmi permit să spun că, de pildă, istoria relevantă a României confirmă că sincronismul rămâne, cuprinzător vorbind, soluția, dar sincronismul are nevoie de reflexivitate și, eventual, reconstrucție. Suntem după „cotitura culturală” a lumii civilizate, care a însemnat mai multe „cotituri“ filosofice (hermeneutică, acțională, comunicativă), și înaintea unei „corecturi“ a secularizării. Ca un alt exemplu, unificarea europeană se dovedește a fi soluția pentru a păstra continentul nostru în competițiile, inclusiv culturale, ale epocii pe care o trăim, dar această unificare trebuie acum regândită depășindu-i „deficitul demografic” și reafirmându-i „finalitatea” de început. Sau, ca o altă ilustrare, în lumea trăită a vieții sunt astăzi multe presiuni la a convinge oamenii că viața se epuizează în consumul ocaziilor, iar asumpțiile culturii clasice (onoarea, devoțiunea, iubirea celuilalt) ar fi deja în contratimp cu prezentul. Or, se dovedește, cu toate argumentele realiste, că sensul vieții este o problemă cu sens oriunde și oricând. În sfârșit, ca o altă ilustrare, trăim, cum s-a spus deja la începutul anilor ʼ90, noi valuri ale democratizării, iar convingerea că problemele lumii în care trăim se dezleagă cu adevărat în mod comunicativ câștigă teren. Oricum ar sta lucrurile, două fapte sunt limpezi. Numai dacă devine mai mult decât un ansamblu de proceduri de alegere periodică a reprezentanților, anume o „formă de viață”, și se alimentează cultural din tradiții de etică a vieții publice, democrația nu va ceda teren autoritarismului, inclusiv aceluia ce profită de democrație. Pe de altă parte, numai dacă cei care comunică se asumă pe sine cu tot ceea ce au de promovat în societate, democrația rezistă.
Se observă, chiar și numai din aceste exemple simple, că – împotriva impresiei după care filosofia și-ar fi pierdut locul în cultură și rostul – este nevoie de filosofie, chiar și pentru a găsi dezlegări la alternativele de viață în fața cărora ne aflăm. Filosofia este, desigur, știm bine de tradiția ei, și explorare, consolare, anamneză, creație și configurare. Pentru timpul în care trăim ea este, cum a fost și pentru Platon, Bacon, Hegel, Heidegger sau Habermas, și dezlegare de probleme de viață ale oamenilor. În „Ziua Filosofiei“, pe drept și salutar propusă de UNESCO, se cuvine să ne amintim argumentul deja clasic: și când cineva respinge filosofia, o face în numele unei filosofii tacite, care, la rândul ei, se impune chestionată.“ – Andrei Marga
