- 18 December 2018
- Etichete Documentar Icr Centenar Destinul European al Romaniei
Premiera filmului documentar „Destinul European al României” va avea loc marți, 18 decembrie 2018, de la ora 16.00, la sediul Institutului Cultural Român (strada Aleea Alexandru, nr. 38). Printre invitații evenimentului, se vor număra ministrul Afacerilor Externe, domnul Teodor Meleșcanu, și președintele ICR, doamna Liliana Țuroiu.
Documentarul „Destinul European al României”, care celebrează Centenarul Marii Uniri, prezintă principalele contribuţii ale ţării noastre la istoria Europei în ultimii 100 de ani prin prisma unor personalităţi de prestigiu.
Despre evoluţia României în integrarea ei europeană, dar şi despre aportul ţării noastre la civilizaţia întregii omenirii, vorbesc, în cadrul documentarului, într-o serie de interviuri, numeroase personaliăți: Ioan Aurel Pop, preşedinte al Academiei Române, Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, Günter Stock, ex-preşedinte al Academiilor Europene, Thierry de Montbrial, ex-preşedinte al Institut de France, Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Bucureşti, IPS Iosif, mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român, vicepreședinte al Comitetului de Relații Internaţionale al Agenției Spaţiale Europene, Nicolae Zamfir, director general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“, Aurel Vainer, preşedinte al Federației Comunităților Evreiești din România, Sorin Ducaru, ex-ambasador al României la NATO, Erna Hennicot-Schoepges, fost membru în Parlamentul European, Jean-Jacques Askenasy, personalitate internaţională în domeniul Neurologiei, membru al Academiei Române, Basarab Nicolescu, fizician și filosof franco-român, membru al Academiei Române, Jaques de Decker, secretar perpetuu al Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia, Serge Fauchereau, personalitate culturală internaţională, membru al Academiei Române, Jaime Gil Aluja, prof. univ. dr., specialist în Economie, membru al Academiei Române.
Filmul, realizat de Asociația pentru educație TEOFOR, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, va fi proiectat în Parlamentul European cu ocazia evenimentelor culturale asociate preluării Președinției Consiliul UE de către România.
Publicul are acces liber la premiera filmului documentar în limita locurilor disponibile.