Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română din Lisabona (Capela „Intrarea Maicii Domnului în Biserică") şi cu Arhiepiscopia Tomisului din Constanţa, organizează la Lisabona două concerte de muzică sacră, la Sé Catedral, pe data de 4 aprilie 2009, orele 21.00 şi la Basilica da Estrela, pe data de 5 aprilie 2009, orele 21.00.
Concertele vor fi susţinute de corala bărbătească "Armonia" şi fac parte din programul "Tradiţie şi Spiritualitate românească în comunităţile româneşti din diaspora".
Corala bărbătească „Armonia" a fost înfiinţată în anul 2001, în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, la iniţiativa Pr. Arhid. Asist. Univ. Iulian Dumitru şi se află sub patronajul Arhiepiscopiei Tomisului.
În Lisabona şi în împrejurimi trăiesc 40.000 de români, majoritatea ortodocşi. Slujbele se desfăşoară în biserici catolice, puse la dispoziţia comunităţilor româneşti şi adaptate, pe cât posibil, slujirii ortodoxe.
Capela „Intrarea Maicii Domnului în Biserică" este şi sediul altor activităţi specifice unei comunităţi de emigranţi. Aici se desfăşoară cursuri de limba portugheză, dar şi de limba română pentru copii proveniţi din numeroasele familii mixte. Tot aici funcţionează şi o bibliotecă românească.
La cele două concerte sunt aşteptaţi atât enoriaşii bisericii româneşti, cât şi nativi lusitani.