Conferințele „Leon Feraru” Online: Discutie cu Ioan Holender

ICRNY organizează o nouă ediţie în cadrul programului “Conferințele „Leon Feraru” Online, dedicată uneia dintre cele mai importante personalităţi internaţionale culturale ale României, ex directorul artistic al Festivalului George Enescu, Ioan Holender, care va fi difuzată miercuri, 29 iunie 2022, pe canalele social-media ale institutului.

Ioan Holender s-a născut la 18 iulie 1935 la Timișoara, România. A studiat ingineria la Universitatea Politehnică. În 1959 a plecat la Viena unde a studiat Canto la Conservatorul de Stat din Viena, absolvind în 1962. Din 1962 până în 1966 a profesat ca şi cântăreț de operă și concert înainte de a înființa renumita agenție de concerte Holender.

În 1988, Ioan Holender a fost numit Secretar General al Operei de Stat din Viena și al Viena Volksoper, iar în 1992 Director General al ambelor Opere. Contractul său la Viena a durat până în anul 2010, fiind cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena.

Din 2001 a fost numit director artistic al festivalului George Enescu București, iar ediția din 2001 a fost de departe cea mai bogată și mai plină de farmec dintre toate cele 15 ediții ale festivalului. În 2015 s-a retras din funcția de director artistic al Festivalului George Enescu București.„Din perspectiva mea, şi nu numai a mea, Festivalul Enescu arată că România nu este reprezentată de mâncători de lebede şi cerşetori prin lume, ci că este reprezentată şi de acest festival de o calitate internaţională, care este unul din foarte puţinele, nu vreau să zic singurul factor al României de astăzi care dă ţării acesteia imaginea pe care, după părerea mea, o merită şi ar trebui să o aibă dacă nu ar fi o serie întreagă de «dacă-uri»“, Ioan Holender.

În prezent, Ioan Holender este consilier al Operei Metropolitane din New York și al Festivalului de primăvară Tokyo. În plus, este membru al juriului pentru mai multe concursuri internaționale de canto. Pentru postul de televiziune austriac ServusTV elaborează și prezintă programul cultural transmis săptămânal „KulTOUR mit Holender”.

Ioan Holender este membru de onoare al Operei de Stat din Viena și al Viena Volksoper. A primit cinci doctorate onorifice și este laureat al Decorației de Onoare în Aur pentru Serviciile Republicii Austria. În 1999 a fost numit „Ofițer al Ordinului Artelor şi Literelor” de către Republica Franceză. A fost decorat şi cu cea mai importantă medalie românească. În continuare, a primit Marea Decorație de Onoare în Aur a Republicii Italiene în 2004 și cu aceasta a fost numit „commendatore”. El deține, de asemenea, „Crucea Comandantului Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania” și „Ordinul japonez al răsăritului cântat, raze de aur”.

Programul „Conferințele Leon Feraru” este unul dintre programele permanente ale ICR New York, care are drept scop crearea unui spațiul al dialogului intelectual româno-american, punând în evidență cele mai valoroase contribuții românești, americane și internaționale, în domeniile istorie, literatură și arte, politologie, relații internaționale, la cunoașterea și înțelegerea fenomenului american. Programul onorează memoria scriitorului, diplomatului și universitarului Leon Feraru (1887-1962), profesor la Universitatea Columbia și întemeietor al diplomației culturale românești ca efort de promovare consecvent, profesionist, în Statele Unite.



VEZI AICI.