- 16 May 2024
- Etichete ICR Chisinau
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău este partener strategic, în organizarea concertului de muzică clasică intitulat „Harpa lui David”. Evenimentul va avea loc vineri, 24 mai 2024, ora 18.00, la Palatul de Cultură „Nicolae. Botgros” din municipiul Cahul.
În program:
- Gioachino Rossini, Uvertura Wilhelm Tell;
- Serghei Rahmaninov, Concertul No. 2 pentru pian și orchestră, solist: Gheorghe Voilocnikoff
- Lebăda de Charles-Camille Saint-Saëns –pentru harpă, violoncel și orchestră ; „Valsul florilor” din baletul Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski, solistă: Olga Cazac;
- Felix Mendelssohn-Bartholdy, Concertul pentru vioară și orchestră în E-minor, solistă: Polina Cibotari.
De asemenea, vor fi interpretate piese ale compozitorului Vladimir Shpak, de către soprana Alexandra Procopovici și tenorul Viktor Novitski.
Concertul este acompaniat integral de Orchestra Simfonică Națională a Companiei Teleradio Moldova, dirijor Rotilă Ilie Croitoru.
Proiectul, dezvoltat de Filarmonica Municipală și de Primăria municipiului Cahul, cu susținerea mediului de afaceri local, are un dublu obiectiv, promovarea muzicii clasice în zona de sud a Republicii Moldova dar și o componentă caritabilă, întreaga sumă obținută din vânzarea biletelor urmând a fi direcționată către procurarea unei harpe, instrument muzical unic și necesar pentru activitatea concertistică a orașului, de care vor beneficia sute de spectatori. De asemenea, vor fi organizate activități de ,,terapie prin muzică’’ pentru copii si vârstnici.