Colocviul internațional „Pe rutele Mării Negre: prezențe italiene în spațiul pontic și carpato–danubian în secolele XIX–XX”, la IRCCU Veneția

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Universitatea din Trieste, Universitatea “Sıtkı Koçman” din Muğla (Turcia), Centro Interuniversitario di Studi ungheresi e sull’Europa centro–orientale, The Levantine Heritage Foundation şi Associazione culturale Zemlja din Sacile, organizează Colocviul internaţional „Pe rutele Mării Negre: prezenţe italiene în spaţiul pontic şi carpato–danubian în secolele XIX–XX”, manifestare ştiinţifică ce se va desfăşura în Sala de Conferinţe a Institutului, miercuri 2 octombrie 2024, în intervalul orar 10:00–19:15. Manifestarea ştiinţifică internaţională, care va reuni la sediul Institutului Român de Culturăși Cercetare Umanistică de la Veneţia cadre didactice şi cercetători ştiinţifici români, italieni şi turci, îşi propune să analizeze, să expună public şi să discute contribuţia italiană la dezvoltarea arhitecturii urbane a oraşelor din ţările riverane Mării Negre, cu precădere din România şi Turcia. Rod al colaborării mai multor universităţi, institute de cercetare şi instituţii culturale române, italiene şi turce, colocviul va fi împărţit în două secţiuni, în cadrul cărora va fi analizată activitatea unora dintre specialiştii şi antreprenorii italieni care au activat în spaţiul pontic şi carpato–danubian, areal ce a cunoscut influenţa politică, economică, socială şi culturală a Imperiului Otoman, şi rolul pe care l-a avut în acest context capitala imperială, metropola cosmopolită Istanbul, pe fondul dinamicilor istorice care au implicat Italia, România şi Turcia, mai ales începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu formarea statelor naţionale.

Obiectivul principal al manifestării ştiinţifice este cunoaşterea conexiunilor istorice şi a legăturilor multiple care au îngăduit unei diaspore de comercianţi, arhitecţi, ingineri, antreprenori şi artişti italieni să contribuie la transformările socio–economice din România şi Turcia în perioada modernităţii Europei Răsăritene, ca şi la cele ale oraşelor ce s-au dezvoltat în ultima perioadă a administraţiei/dominaţiei otomane. Iniţial, mediile în care au acţionat italienii, ca exponenţi ai schimbării, erau încă, în bună parte, „otomane” din punct de vedere urbanistic, caracterizate de o componentă demografică eterogenă, de absenţa unei burghezii consistente şi de flexibilitatea ţesutului social. Italienii, originari din diverse zone ale Peninsulei Italice, formaţi şi educaţi în instituţii de învăţământ superior de tradiţie, au ajuns în Europa Răsăriteană în calitate de consultanţi sau colaboratori în domeniul edilitar, adesea doar cu angajamente temporare. Treptat, li s-au încredinţat responsabilităţi şi contracte tot mai importante, astfel au adus o contribuţie din ce în ce mai relevantă la modernizarea urbanistică şi infrastructurală. Din această perspectivă, societăţile de transport maritim şi societăţile de asigurări italiene au avut un rol deloc de neglijat în dezvoltarea economiilor din Europa Răsăriteană. În mod constant, prin activitatea lor, specialiştii italieni au reuşit să transfere know-how în oraşele est–europene în care s-au stabilit şi au activat ca arhitecţi, constructori, antreprenori, etc., şi astfel tipologiile de construcţii şi proiectele arhitectonice specifice culturii lor occidentale şi mediteraneene au fost însuşite şi edificate în ţările de adopţie, fiind cu uşurinţă asimilate de societăţile aflate în curs de dezvoltare. Printre deschizătorii de drumuri în promovarea influenţei italiene în domeniul construcţiilor civile şi al lucrărilor infrastructurale s-au numărat Raimondo D’Aronco la Istanbul, Giulio Mongeri şi Luigi Storari la Izmir, familia Seminati la Bucureşti, şi mulţi alţii. Italienii s-au implicat şi în fondarea şi gestionarea unor activităţi comerciale, dovedind deschidere şi receptivitate faţă de realităţile locale, devenind astfel promotori ai unor interacţiuni culturale cu urmări interesante din punct de vedere lingvistic şi social, într-o perioadă în care exigenţele trecerii la structurile statale de tip naţional deveneau tot mai stringente. Astfel, cadre didactice universitare şi cercetători cu specializări ce asigură interdisciplinaritatea manifestării ştiinţifice vor dezbate, pe temeiul cercetărilor originale şi al surselor inedite, contribuţia istorică italiană la transformările edilitare, urbanistice şi infrastructurale ale zonelor orientale, balcanice şi est–central europene ce se întindeau de la Ankara la Bucureşti, de la Izmir la Constanţa, de la Istanbul la Brăila sau Galaţi, precum şi parcursul modernizării înregistrat şi în alte oraşe din Turcia, din Principatele Române, apoi din Vechiul Regat şi din România Mare.

Lucrările Colocviului se vor desfăşura în limba italiană, cu participarea unor cadre didactice şi cercetători români, italieni şi turci, nu doar cu convingerea că obiectivele stabilite vor fi atinse, ci şi cu speranţa de a vedea conturate noi perspective de colaborare între specialiştii şi instituţiile co-organizatoare alemanifestării ştiinţifice. Colocviul internaţional face parte din activităţile de diseminare culturală şi ştiinţifică ale reţelei din străinătate a Institutului Cultural Român, înscriindu-se în rândul manifestărilor de specialitate ale Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia de promovare a valorilor culturii române în Italia.