- 10 April 2017 - 15 April 2017
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman Caravana Teatru romanescu Bulgaria Serbia
În perioada 10 – 15 aprilie2017, în localitățile Slânotrâm şi Răchitnița din Bulgaria, Bor și Zaicear din Serbia, se va desfășura o caravană a teatrului românesc, organizată de Institutul Cultural Român prin Direcția Românii din Afara Granițelor.
Caravana, dedicată în special copiilor din comunitățile de români locale, cuprinde o serie de patru reprezentații ale spectacolului „Cântăreții din Bremen“ de Patrel Berceanu, după Frații Grimm, regia: Valentin Dobrescu, scenografia: Mirela Tofan Dore, susținute de actorii Teatrului „Colibri“ din Craiova în școlile/căminele culturale din localitățile deja menționate.
Proiectul este unul de tradiție, prin joc și artă teatrală, copiii românilor din statele vecine urmând a se vor familiariza cu limba română literară și vor face cunoștință cu personajele din poveste.
Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria „AVE“ și Asociația pentru cultură a românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum“.
Teatrul„Colibri“ a fost prezent la importante festivaluri naționale și internaționale de profil, fiind distins cu premii pentru regie, interpretare, scenografie. A participat, de asemenea, la turnee în comunitățile de români din țările vecine, în cadrul unor proiecte derulate de ICR.