- 23 August 2018 - 24 August 2018
- Etichete SoNoRo-Intereferențe ICR Răzvan Popovici
Joi, 23 august, și vineri, 24 august, tinerii muzicieni, beneficiari ai bursei SoNoRo-Intereferențe, vor susține două concerte în Germania, la Grassau și la Traunstein, la finalul unei săptămânii de pregătire, în care vor lucra alături de muzicieni și profesori de la renumite școli de muzică din Europa.
Programul educativ SoNoRo-Interferente, aflat la cea de-a XII-a ediție, este adresat tinerilor muzicieni se desfășoară în perioada 18-25 august 2018, în Germania, la Traunstein, și se va încheia cu două concerte în care bursieri se vor alătura profesorilor lor. Programul celor două concerte va cuprinde lucrări compuse de Wolfgang Amadeus Mozart, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Jean Cras, Franz Schubert și Johannes Brahms.
Mentoratul din cadrul programului SoNoRo-Interferențe Traunstein este coordonat în Germania de pianista Diana Ketler (profesor la Haute Ėcole de Musique Genève), violonista Tatiana Samoiul (profesor la Königliches Konservatorium Antwerpen), violoncelistul Alexander Bouzlov (profesor la Tschaikowsky Konservatorium din Moscova) și violistul Răzvan Popovici (inițiatorul programului SoNoRo-Interferențe).
SoNoRo-Interferențe propune, formează și promovează elita tinerilor muzicieni, oferind publicului român și internațional concerte gratuite susținute la finalul fiecărui workshop. Bilanțul programului sesiunilor SoNoRo-Interferențe dedicat tinerilor muzicieni români arată că peste 300 de tineri au beneficiat de bursele Interferențe de-a lungul anilor.
În anul 2018, au fost selecționați 30 de tineri care studiază la colegii din țară, București, Timisoara, Iași, Cluj, precum și în cadrul unor prestigioase instiuții din străinătate, Austria, Germania, Marea Britanie și Elveția.
Încheiem cea de-a XII-a ediție SoNoRo Interferențe la Traunstein, în Germania, locul unde eu mi-am făcut studiile și mi-am început cariera de muzician. Pentru mine această întoarcere aici, cu tineri muzicieni români, pentru a-i ajuta să pună bazele unei cariere muzicale solide este simbolică și reprezintă cumva o reiterare a parcursului meu muzical, pe un drum care știu sigur că va conduce spre succes. Consider că fiecare muzician matur este dator să-i îndrume pe cei tineri și mă bucur că de 12 ani, programul SoNoRo Interferențe prilejuiește cadrul pentru această întâlnire și transfer de cunoștințe, declară Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo-Interferențe.
Programul educativ SoNoRo-Interferențe este susținut de Institutul Cultural Român, partener SoNoRo de 10 ani, precum și de CEZ România și UniCredit Bank. Partenerii SoNoRo Interferențe sunt Portul Cultural Cetate, Universitatea Națională de Muzică Palazzo Ricci, Festivalul Chiemgauer Musikfruhling, Fundatia Wolfgang Sawallisch și Ensemble Raro.
Sponsor principal SoNoRo Interferenţe: CEZ România.
Partener principal: Institutul Cultural Român.
Jamsession Inspirer: UniCredit Bank
Parteneri: Portul Cultural Cetate, Universitatea Națională de Muzică Palazzo Ricci,Festivalul Chiemgauer Musikfruhling, Fundatia Wolfgang Sawallisch siEnsemble Raro.
Contact: Mihaela Tăut mihaela@whitewords.ro +40 751 078 152