Expoziția „Pixel Manualˮ, semnată de Flavius Lucăcel și J. Otto Szatmari, la Galeria ICR Budapesta

Institutul Cultural Român de la Budapesta organizează expoziția „Pixel Manualˮ, semnată de artiștii Flavius Lucăcel și J. Otto Szatmari, în perioada 3-29 aprilie 2025, la sediul din strada Izsó utca 5. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 3 aprilie, ora 18.00, în prezența artiștilor.

Expoziția cuprinde 25 de lucrări, dintre care nouă lucrări realizate de J. Otto Szatmari, cu dimensiunea de200x100 cm, și 15 lucrări realizate de Flavius Lucăcel, cu dimensiunile de 50x80 cm și 30x70 cm, precum și un colaj de pânză pe ecranul unui televizor. Acestea prezintă picturi pe pânză, realizate în tehnica acrilic și ulei pe pânză țesută manual.

Lucrările expuse în Galeria ICR Budapesta stau sub semnul pixelilor, adică a tuturor acelor mici sensibilități care compun imaginea digitală, dar în care sunt înscrise energia făuritorilor și meșteșugul lor. Pe de o parte se creează un joc al prezenței și al absenței prin impregnarea acestor „energii” brodate pe lucrările celor doi artiști, iar pe de altă parte contemporanul cu secularul își demonstrează coabitarea. Inevitabil lucrările plasează privitorul într-o lume care apune, iar, odată cu ea, și amintirea. Tocmai acest lucru și-l propun cei doi artiști: de a a păstra vie sub forma unei aduceri-aminte aceste memorii. Viziunile celor doi artiști se întâlnesc în acest timp contemporan, la intersecția dintre artă tradițională și picturi murale, reușind să creeze acest proiect expozițional intitulat „Pixel Manualˮ.

Flavius Lucăcel afirmă despre lucrările sale: „Acestea sondează un segment al creativității și manualității populare românești. Undeva pe suprafețe sau în adâncul obiectelor rămân mereu urmele măiestriei noastre. Conținutul acesta ne cuprinde splendoarea și simplitatea. Acele mâini delicate ce au bătut în pânză, forme și culori diverse, delimitări cioplite în lemn, spații de viețuire, toate aceste «construcții» au străbătut drum lung. Eu le proiectez acum într-o lume dominată de tehnologie, abstractă pentru ele, dar plină de înțelesuri și conținut esențial. Am folosit pentru aceste lucrări ștergare și țoale vechi țesute de femei din Țara Silvaniei și din Transilvania. Ramele geamurilor sunt din diferite sate ale României, precum și din clădiri monumentale ale Clujului. Le-am folosit cu bucuria și încrederea unui constructor, ce adaugă într-un edificiu ca liant energia trecută prin mințile și mâinile unui îndelungat șir de creatori din familiile noastre. Ieșit din îngrijorarea pierderii patrimoniului, demersul meu e un îndemn artistic să păstrăm ceea ce au făcut ei.”

Despre lucrările artistului amintit mai sus, Marta Petreu notează: „Lucăcel adună fragmente ale trecutului: rame de ferestre vechi de care nimeni nu mai are nevoie, țesăturile vechi de cânepă, bumbac ori lână țesute la războiul de țesut de țărăncile noastre, câteodată dantelele albe croșetate de mână de femeile de la țară, acum toate ieșite din modă și din folosință. Iar din aceste resturi neglijate ori chiar disprețuite ale unei lumi sătești care a dispărut sub ochii noștri, Lucăcel face tablouri. Solare și calde, de parcă în ele ar fi mereu un soare blând de vară perfectă, tablourile lui ne fac să ne amintim de țărăncile care au fost mamele noastră și de fâneață înflorită. Pictorul lucrează în toate culorile curcubeului. Pentru că sunt proiecția unui univers sufletesc, a unei iubiri, de fapt, formele din tablourile lui se încheagă din culoare, uneori nete ca o trăire acută, alteori cețoase ca nostalgia. Precum curcubeul, pictura lui Lucăcel este un legământ de aducere aminte”.

J. Otto Szatmari exprimă despre lucrările pe care le propune în expoziția„Pixel Manualˮ: „Rugăciuni, cununii, înmormântări, botezuri, momente de bucurie, de tristețe, de extaz și de jale nemărginită. Toate în aceeași clădire a Domnului. Faptul că o biserică după 200 de ani de existență va fi demolată are o încărcătură de o tristețe uriașă. Finalul, trecerea în neființă. Și de la această idee am pornit proiectul Amintirile ramân, căruia i-am desemnat conceptul de Crăpături în nemurire. Astfel, nu este o invitație la efemeritate, este un fortifian pentru memorie. Este un moment special în apogeul unei biserici, cu o existență de 200 de ani, prin care se marchează trecerea ei în nemurire. Este văzut ca un moment de rememorare a celor 200 de ani, prin ochii oamenilor care au slujit acolo și a descendenților acestora. Ca un cântec de lebedă, cu un final ieșit din comun, evenimentul devine public prin trăirile celor care iau parte la vernisaj și a celor ce o vizitează până în momentul demolării. Un final ca un foc de artificii, pentru care biserica va rămâne în amintirea tuturor”.

Picturile murale din biserică, preluate pe pânzele ce vor fi expuse, reprezintă prelucrări după lucrarea lui Michelangelo – Judecata de Apoi din Capela Sixtină și vin ca o meditație asupra momentului prezent atât în plan individual, cât și colectiv. Acestea au fost pictate în august 2024, în sanctuarul bisericii reformate din Șișterea, județul Bihor. Biserica are mai mult de 800 de ani, iar pe pereții acesteia există rămășițe din fresce datate în jurul anilor 1300, pictate de un maestru italian.

Pe toată durata vernisajului, în Galeria ICR Budapesta, va fi proiectat filmul „Pixel Manual”, realizat de către Farkas Bogdan, ce surprinde cadre inedite din timpul lucrărilor realizate de către J. Otto Szatmari în biserica din Doba, județul Sălaj și care detaliază pas cu pas întregul concept al expoziției celor doi artișți, Flavius Lucăcel și J. Otto Szatmari.