"9 Martie, Atelier de Creație de Mărțișoare pentru Copii"

Sosirea primăverii și simbolul acesteia - mărțișorul – au fost marcate la Beijing, sâmbătă 9 martie 2024, între orele 14:00-17:00, prin organizarea unui atelier de creație mărțișoare la care au participat 24 de copii chinezi de la Clubul de Copii al China Postal Savings Bank împreună cu 6 copii români, cu vârste cuprinse între 5-12 ani, însoțiți de 2 profesori.

La prima lor vizită la ICR Beijing au avut prilejul de a afla unele lucruri despre geografia, frumusețile naturale și câteva din marile personalități ale României, despre cultura și tradițiile românești în pragul primăverii. Despre mărțișor, o tradiție străveche românească, copiii au putut urmări un scurt material video. De asemenea, li s-a explicat că numele de Mărțișor este un diminutiv al lunii martie și este menit să marcheze venirea primăverii. Această sărbătoare este caracterizată de o serie de tradiții, inclusiv arte și meșteșuguri simbolice. Ca urmare, au fost cooptați la un atelier de confecționat mărțișoare tradiționale românești, pe care copiii, mândri de realizarea lor, le-au putut lua apoi acasă.

După atelierul de mărțișoare, au învățat câteva cuvinte în limba română (formule de salut și mulțumiri) și au gustat din bucate românești, fiind pregătit un bufet cu produse tradiționale, dintre care nu au lipsit și vestiții „mucenici” moldovenești. Au ascultat/vizionat cântece românești pentru copii (Vine, vine, primăvara, Hai la joc etc.), cântând cu toții pe versuri traduse în limba chineză. Atât copiii chinezi cât și cei români au avut câte un mic recital, în propria limbă, al unui cântec al copilăriei. La final, s-au împărțit mici cadouri, fiecare primind câte o carte de basme românești traduse în limba chineză și câte o diplomă de "Mici Ambasadori Culturali".

La eveniment, pe lângă copiii chinezi și români, au fost prezenți părinții acestora, alături de profesori și membri ai conducerii China Postal Savings Bank, precum și persoane din compartimentul de comunicare al băncii, care au transmis live evenimentul, promovând totodată câteva produse cu specific românesc, între acestea și colecțiile de timbre tipărite de Romfilatelia.

Evenimentul a fost apreciat, deopotrivă de familiile copiilor chinezi și români, precum și de partenerii chinezi cu care ICR Beijing a colaborat pentru organizarea atelierului de mărțișoare.De asemenea, promovarea evenimentului a fost realizată pe platformele online ale ICR/ ICR Beijing de social-media (Site/WeChat/Facebook) și în media locală.