Concert One More Minute feat. Petra Acker și Tóth Viktor la Seghedin

Formația One More Minute și Petra Acker din România vor susține un concert de jazz împreună cu saxofonistul din Ungaria Tóth Viktor sâmbăta, 28 octombrie 2017, de la ora 20.00, la Grand Café (6720 Szeged, str. Deák Ferenc nr. 18.), în organizarea Institutului Cultural Român Budapesta, Filiala Seghedin. Partenerul evenimentului este Grand Café Szeged. 

Petra Acker provine dintr-o familie de saşi care i-au inspirat dragostea pentru muzică. Începând cu anul 2003 evoluează într-o serie de formaţii muzicale, mai întâi pe plan local, ulterior naţional. Din 2005, cu o voce şi un stil caracteristic şi inovator, se integrează în diverse proiecte de jazz, funk, electro şi alternativ, ca The Others, Tzuc & Petzi şi colaborează cu muzicieni ca Johnny King, Michael Acker, Jimmy Cserkész, Nicolas Simion, Jak Neumann, Luiza Zan şi mulţi alţii. Concentrându-se în special pe compoziție, Petra trăieşte prin muzică, fie inspirându-se din cultura altor popoare, fie din cele mai diverse experienţe de viaţă sau pur şi simplu din întâlniri cu oameni. Astfel s-au născut colaborări cu muzicieni consacrați din ţară şi din străinătate, cum ar fi: Thomas Siffling Trio din Mannheim, Elly Wright sau Joel Holmes, un important pianist american de jazz și gospel.

Tóth Viktor este personajul cel mai versatil al comunității de jazz din Ungaria. Personalitatea lui muzicală se manifestă cu același efect electrizant fie cântând cu virtuozitate post-bop, în formația Viktor Tóth Tercett, fie interpretând muzică de suflet, spirituală, în proiectul Arura Trió. Albumul, apărut la BMC Records, Climbing with mountains din 2007 şi cel intitulat Szemed Kincse,din 2014, au câştigat premiul Cel mai bun album de jazz al anului. În 2010 a fost ales Personalitatea de jazz al anului, iar în 2014 şi 2015 a fost votat Altsaxofonistul anului. Se autocaracterizează ca fiind un om în căutare continuă, un călător care prin aspiraţiile muzicale îşi doreşte să adere la armonia universală. În anul 2010 i-a apărut albumul Tartim, urmând în următorul an albumul „Popping Bopping”. A cântat cu mari muzicieni precum: Hamid Drake, Henry Franklin, William Parker, Piotr Wojtasik, John Betsch, Mihály Dresch. Cel mai recent album al său este din 2017, care s-a născut din colaborarea cu pianistul Gareth Williams. Muzicianul consideră aceste concerte comune ocazii excelente pentru dezvoltare personală şi învăţare. Exprimarea muzicală a artistului este dinamică şi totodată sensibilă, încercând de fiecare dată să se folosească de energiile create de moment.

Formaţia de jazz One More Minute, compusă din Cserkész Norbert la clape, SzereceanTihamér la chitară bas şi percuționistul Szereceán Osszián, s-a înființat în primăvara anului 2015 din membrii formației DNS din Borsec, unde au cântat împreună timp de cinci ani. Trupa a fost concepută ca o formație de coveruri, dar datorită talentului lor și a dorinței de a explora, repertoriul lor s-a diversificat rapid, conținând prelucrări originale ale standardelor soft jazz și șlagărelor pop-rock din diferite perioade. Începând cu anul 2016 s-au îndreptat mai mult și în mod mai profund spre jazz. Astfel au participat la ateliere și concerte împreună cu Petra Acker, cu Tóth Viktor respectiv cu A.G. Weinberger și au avut parte de band coaching cu Berdisz Tamás. Începând cu anul 2016 au susținut mai multe concerte în București, la Cluj-Napoca și în mai multe orașe din Transilvania, iar în 2017 One More Minute a fost invitat la evenimente și festivaluri ca: Double Rise, Tusványos, Zilele Maghiare din Cluj-Napoca.

Intrarea este liberă.