Lucian Dan TEODOROVICI (n. 17 iunie 1975, Rădăuţi, Suceava) este coordonator al colecţiei „Ego. Proză" a Editurii Polirom şi senior editor al săptămînalului Suplimentul de cultură. Este iniţiator şi coordonator, alături de Dan Lungu şi Florin Lăzărescu, al Festivalului de Literatură şi Traducere de la Iaşi (FILIT), fiind şi Director de Programe al festivalului la primele două ediţii, din 2013 şi 2014. Între 2002 şi 2006, a fost redactor-şef al Editurii Polirom. A colaborat cu proză, teatru şi articole la diverse publicatii din ţară şi străinătate. Între 2005 şi 2008 a fost coscenarist al serialului TV Animat Planet Show, difuzat de Antena 1. Este scenarist al lungmetrajelor cinematografice O secundă de viaţă (în regia lui Ioan Cărmăzan), Sînt o babă comunistă! (în regia lui Stere Gulea), Lindenfeld (în regia lui Radu Gabrea) şi al scurtmetrajelor Bomboane de ciocolată, O zi bună şi După gîşte, toate premiate şi finanţate de Centrul Naţional al Cinematografiei din România. Volume publicate: Cu puţin timp înaintea coborîrii extratereştrilor printre noi (roman, Editura OuTopos, Iasi, 1999; ed. a II-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Iasi, 2005); Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei ţigări marijuana (povestiri, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi", Tîrgu-Jiu, 2000); Circul nostru va prezintă: (roman, Editura Polirom, 2002; ed. a II-a revăzută, Editura Polirom, 2007); Atunci i-am ars două palme (povestiri, Editura Polirom, 2004), Celelalte poveşti de dragoste (roman, Polirom, 2009), Matei Brunul (roman, Editura Polirom, 2011). Coautor, împreună cu Dan Lungu şi Cătălin Mihuleac, al volumului de teatru Antologia DramatIS (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008). Coautor, împreună cu Florin Lăzărescu şi Dan Lungu, al volumului de povestiri Pas question de Dracula (Editions Non Lieu, Paris, 2007). Coordonator, împreună cu Dan Lungu, al volumului Str. Revoluţiei nr. 89 (Polirom, Iaşi, 2010). În 2009, volumul de povestiri Atunci i-am ars două palme a apărut în traducere germană (Pop Verlag, Ludwigsburg), iar romanul Circul nostru va prezintă: a fost tradus şi publicat în S.U.A. (Dalkey Archive, 2009), Ungaria (L'Harmattan Könyvkiadó, 2009), Italia (Aisara Edizioni, 2011), Spania (El Nadir, 2011) şi Bulgaria (Paradox). Volumul Celelalte poveşti de dragoste a fost publicat în Italia (Aisara, 2011) şi Bulgaria (Paradox, 2012). Romanul Matei Brunul a fost tradus şi publicat în Bulgaria (Paradox), Ungaria (Libri Kiadó), Franţa (Gaïa Éditions) şi Polonia (Amaltea), urmând a fi publicat în Macedonia, Statele Unite şi Austria. Ediţia polonă a romanului a fost selecţionată în finala celui mai prestigios premiu de literatură polonez, Angelus, fiind laureată cu „Natalia Gorbaniewska Reader's Choice Award".
După gîşte
Cineva ne-a furat într-o zi cele şapte gîşte pe care le lăsaserăm libere pe stradă. Pe strada noastră se aflau cîteva petice de iarbă, iar sătenii îşi lăsau de obicei gîştele sau raţele libere. Nu era o problemă, nu se amestecau între ele, gîştele şi raţele au spiritul ăla de turmă, sau cum s-o numi la păsări, stau grupate, fiecare după curtea în care au crescut împreună. În plus, poate pentru că ţăranii luau în calcul faptul că vreo gîscă ori vreo raţă nebună ar putea totuşi să-şi părăsească grupul şi să plece aiurea, îşi însemnau proprietatea cu vopsea pe aripi. Ale noastre aveau un fel de virguliţă roşie făcută cu vopsea pe aripa dreaptă, cam ca semnul celebru de la Nike, deşi la vremea aia eu nu ştiam cum arată semnul Nike, şi nici bunicii mei nu cred că ştiau. Existau însă gîşte ce purtau cîte o cruce albastră, altele o bulină galbenă. Sau chiar însemne trăsnite. Unul dintre vecinii noştri, spre exemplu, a pictat pe cele şaişpe gîşte proprii cîte un brăduţ. Cu vopsea verde, desigur. Iar altul a stîrnit indignarea vecinilor, printre care şi a bunicii, pictînd pe cîte-o aripă a gîştelor proprii cîte un falus, cu vopsea maro. Bunica s-a enervat, pentru că eu aveam numai opt ani şi n-ar fi trebuit să văd aşa ceva, prin urmare a făcut reclamaţie la miliţie, alături de alţi vecini. Şi omul a trebuit apoi să smulgă penele celor opt gîşte înnobilate cu falus maro pe aripa stîngă, iar în loc de asta le-a desenat, tot cu maro, pe aripile drepte, cîte un pătrat. Ne-a urît vecinul ăla, pentru că pătratul nu spunea nimic şi lucrul ăsta îl enerva. Dar nu găsise la repezeală altă idee, pentru că miliţianul a dorit să-l asiste la toată operaţiunea, adică la smulgerea penelor ruşinoase şi la repictarea păsărilor, iar totul s-a petrecut în cam jumătate de oră. Aşa că vecinul n-a prea avut timp să găsească o idee mai inteligentă decît un pătrat, mai ales că era ameninţat de o amendă serioasă, deşi nu exista vreo lege care să interzică pictarea unui falus pe gîşte. Ştiu asta pentru că vecinul, în timp ce smulgea penele, spunea că vrea să vadă legea, iar miliţianul îi explica, la început calm, apoi tot mai nervos, că în satul nostru el e legea. Iar la sfîrşit chiar l-a înjurat şi i-a arătat, ameninţător, bastonul.
Citiți mai departe:
Versiunea română:
http://atelier.liternet.ro/articol/16573/Lucian-Dan-Teodorovici/Dupa-giste.html
Versiunea cehă:
http://atelier.liternet.ro/articol/16655/Lucian-Dan-Teodorovici-Jarmila-Horakova/Za-husami.html
Pagina proiectului pe LiterNet:
Pagina proiectului pe Iliteratura:
http://iliteratura.cz/Clanek/36243/teodorovici-lucian-dan-
http://iliteratura.cz/Clanek/36249/teodorovici-lucian-dan-za-husami
