Lirica românească, în prim-planul celui mai mare festival de poezie din Marea Britanie

La finalul acestei săptămâni, vineri 30 iunie, se dă startul Ledbury Poetry Festival, cel mai mare festival de poezie din Marea Britanie ce se desfăşoară anual în apropierea graniţei cu Ṭara Galilor, în fermecătorul oraş ce-i poartă numele.

România, invitată în premieră la celebrul festival, este reprezentată de trei dintre cele mai apreciate voci ale liricii contemporane – poetele Ana Blandiana, Magda Cârneci şi Svetlana Cârstean. La doar o zi de la deschidere, cele trei scriitoare se vor alătura traducătoarei Viorica Pâtea pentru un eveniment special dedicat poeziei româneşti, conceput şi moderat de către autoarea britanică Fiona Sampson, redactorul-șef al Revistei Poem, care a publicat de curând, cu sprijinul ICR, un număr integral dedicat poeziei românești.

Evenimentul din data de 1 iulie va consta într-o discuţie despre poezie şi rolul ei într-o lume în perpetuă schimbare, precum şi în lectura unei selecţii de poeme, în limba engleză şi în original.

Ledbury Poetry Festival este cel mai mare festival de poezie din Marea Britanie, reunind, anual, poeţi din toate colţurile lumii. Aflat la cea de-a 21-a ediţie, cu un program eclectic ce prezintă poezia prin intermediul diferitor forme artistice, Festivalul se va derula în perioada 30 iunie - 9 iulie şi îi va avea ca invitaţi, printre alţii, pe cunoscutul scriitor britanic Simon Armitage (CBE), poetele Jen Hadfield (câştigătoarea Premiului T. S. Eliot în 2018) şi Vahni Capildeo (câştigătoarea Premiului Forward în 2016), poeţii americani Tony Hoagland, A.E. Stallings, Christopher Merrill şi Thomas Lynch, Bejan Matur (Turcia), Maria Galina (Rusia), Patrick Dubost (Franţa), Tabish Khair (India), André Naffish-Sahely (Abu Dhabi), Tal Nitzán (Israel), Basem el-Nabres (Palestina) şi alţi poeţi britanici de renume precum Denise Riley, John Hegley sau Sean Hughes.

Fiona Sampson, veche prietenă şi susţinătoare a României, este poetul în rezidenţă la ediţia din acest an a Festivalului.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați  www.icr-london.co.uk şi https://www.facebook.com/ICRLondon.