Expoziţie de fotografie a artistului Claudiu Cobilanschi în cadrul Festivalului Fotografiei

Institutul Cultural Român de la Praga susţine participarea artistului Claudiu Cobilanschi în cadrul Festivalului Fotografiei, organizat de galeriile Fotograf şi Školská în perioada 5 - 31 octombrie 2016 în diferite spaţii expoziţionale din Praga. Programul ediţiei de anul acesta, „La graniţa dintre cultură şi natură", reuneşte  şase expoziţii solo şi de grup; pe lângă acestea, au loc şi alte evenimente. Fiecare expoziţie începe cu un vernisaj public, iar rezumatele şi textele sunt accesibile în galerie şi pe pagina web şi Facebook a festivalului, unde se pot găsi şi interviurile video cu artiştii. Expoziţiile singulare sunt intercalate cu conferinţe, discuţii şi evenimente scurte, precum ateliere de artă, prezentări ale artiştilor, evenimente new-media şi momente muzicale live.

Expoziţia de fotografie a artistului Claudiu Cobilanschi - „O abordare fenologică asupra silviculturii şi adepţii săi" -  va avea loc în intervalul 10 - 31 octombrie 2016 la Galeria Prototyp, Sekaninova 16, Praha 2. Ea explorează și investighează mediul de școală forestier, inclusiv fragmente ale sale care sunt schimbate în timp. Cobilanschi se concentrează în special pe structura unui program educațional, motivarea studenților, echipamente profesionale etc. și documentează procesul de instituționalizare a relațiilor umane cu natura. Proiectul său se integrează, aşadar, perfect în formatul festivalului care este proiectat să unifice tema naturii și peisajul prin workshop-uri, excursii la centre culturale din afara centrului orașului, spectacole, proiecții de filme și multe altele.

Relația dintre arte vizuale și natură va fi punctul central al discuțiilor organizate cu experții în domeniu. Iar Claudiu Cobilanschi trăieşte, la nivel profesional, la hotarul dintre artă şi media folosind, pe de o parte, ca jurnalist, multiple medii pentru a dezvolta şi dezbate subiecte socio-politice şi, pe de altă parte, ca artist, analiza şi estetica internă a influenţei acestora. În lucrările sale el abordează probleme ale gândirii stereotipice, fizicalitate şi forecasting, mass-media şi ego-casting etc., folosindu-se de fotografie şi performance, super cinema, înregistrări audio binaurale, filme interactive etc.

El a expus lucrări experimentale în instituţii ca ParadisGaraj & Die Kunsthalle Bukarest, Platforma & Salonul de Proiecte Anexa MNAC, Barbara Seiler Gallery, Kunsthalle Winterthur, Depo Instanbul, Rotwand Gallery, MuseumQuartier, IGBildendeKunst Vienna, Nida ArtColony Lithuania, HBK Saar, Institutul Cultural Român, MotorenHalle Dresden, Kunsthalle Krems etc.