Scriitori români în Italia. Ziua Culturii Naţionale 2018

Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, în data de 15 ianuarie, de la ora 17.00, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în parteneriat cuDepartamentul de Studii Lingvistice şi Culturale Comparate al Universităţii Ca’ Foscari, vă invită la prezentarea publică intitulată “Scriitori români în Italia”, realizată de studenţii cursului de Literatura română din cadrul amintitei Universităţi.

Prin proiecţie de imagini, discurs şi text scris, vor fi reiterate călătoriile şi sejururile în Italia ale scriitorilor şi poeţilor români: Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu şi Mircea Eliade, subliniind îndeosebi influenţa pe care spaţiul italic a exercitat-o asupra operei acestora. Prezentările vor fi punctate şi/sau urmate de lectura unor fragmente/versuri din operele autorilor menţionaţi, influenţate de cultura italiană.

Prezentarea poetului Vasile Alecsandri a fost îngrijită de Rita Birau, Giorgio Bettinelli şi Anna Sporzon, cea despre Mircea Eliade de Angela Ghinea, Ionela Calapod şi Daniela Ilaşcu, iar cea despre Mihai Eminescu de Bogdan Talpoş.

Organizator:Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia

Partener: Departamentul de Studii Lingvistice şi Culturale Comparate, Universitatea Ca’ Foscari

Tel. +39 0415242309

E-mail: istiorga@tin.it

INSTITUTUL ROMÂN DE CULTURĂ ŞI CERCETARE UMANISTICĂ DE LA VENEŢIA