Proiecții de film în „Săptămâna Diplomaţiei Europene 2017: focus clima”

Proiectii de film in Saptamana Diplomatiei Europene 2017 focus clima

Cu prilejul „Săptămânii Diplomaţiei Europene 2017: focus clima”, Ambasadele Franţei, Spaniei, Suediei şi Germaniei organizează, împreună cu Institutul Cultural Român şi cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, o serie de proiecţii de film.

Prima zi de proiecție are loc luni, 27 noiembrie, ora 18.30, la sediul Institutului Cultural Român, în Aleea Alexandru nr. 38, cu filmul Delta Dunării, paradisul aproape pierdut(2013). Documentarul va fi prezentat de jurnalistul Liviu Mihaiu, președinte al „Asociației Salvați Dunărea și Delta”.

Evenimentul va fi inaugurat oficial marţi, 28 noiembrie, ora 20.00, la Institutul francez cu filmul The Age of Consequences (regia Jared P. Scott, 2016), în prezenţa doamnei Graţiela Gavrilescu, Ministrul Mediului, precum şi a doamnei Michèle Ramis, ambasadoarea Franţei, şi a domnului Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei.

Scopul „Săptămânii Diplomaţiei Europene” este să scoată în evidenţă semnificaţia schimbărilor climatice, precum şi gravele consecinţe ale acestora impulsionând dezbaterile pe acest subiect în societatea actuală. În lupta comună împotriva modificărilor reflectate în climă, Europa doreşte să fie un model la nivel global şi să prezinte alternative de contracarare a efectelor negative ale schimbărilor climatice.

Filmele prezentate vor exemplifica posibile domenii de acţiune.

Institutul Cultural Român mulțumește Centrului Național al Cinematografiei  (CNC) și Arhivei Naționale de Film pentru sprijinul acordat în vederea difuzării celor două documentare românești produse de Sahia incluse în eveniment.

Programul proiecțiilor:

  • Luni, 27 noiembrie 2017, de la 18:30  - la Institutul Cultural Român - proiecție Delta Dunării. Paradisul aproape pierdut (regia Ioana Dorobanțu, Dan Rațiu,  1 h 17 min) 
  • Marți, 28 noiembrie 2017, de la 20:30 - la Institutul francez , sala Elvire Popesco - proiecție The Age of Consequences (regia Jared P. Scott, 2016, 1h 20 min)
  • Miercuri, 29 noiembrie 2017, de la 19:00 - la Instituto Cervantes - proiecție Doñana 4 estaciones (regia Javier Molina Lamothe, 1h 30 min)
  • Luni, 4 decembrie 2017, de la 19:00 - la Spațiul Public European - proiecție Planeta Terra pe traiectoria ei galactică (Sahia, 11 min), Terra (regia Yann Arthus - Bertrand, 1h  37min)
  • Marți, 5 decembrie 2017, de la 18:30 - la Institutul francez, sala Elvire Popesco - proiecție Bikes vs. cars (regia Fredrik Gertten, 1h 30min),   proiecție Terra (regia Yann Arthus - Bertrand, 1h 37min); de la 18:30 la Institutul Cultural Românproiecție The Age of Consequences (regia Jared P. Scott, 2016, 1h 20 min)
  • Miercuri, 6 decembrie 2017, de la 11:00 - la Spațiul Public European - proiecție Bikes vs. cars (regia Fredrik Gertten, 1h 30min);
  • Joi, 7 decembrie 2017, de la 19:00 - la Spațiul Public European - proiecție Tipuri și regiuni climaterice (Sahia, 0h 12min); proiecție Trashed (regia Candida Brady, 1h 30min)

Documentarele sunt prezentate în versiune orginală, cu subtitrare în limbile engleză sau română.