Expoziţia „Reconstruction” la Malmö

Expozitia Reconstruction  la Malmo

ICR Stockholm susţine prezența artistului român Norbert Costin la expoziția organizată de Asociația Artiștilor din regiunea Skåne, în cadrul căreia acesta va expune opere din colecțiile personale, alături de artista suedeză Marika Troili.

Vernisajul expoziţiei va avea loc pe sâmbătă, 24 februarie, de la ora 17.00, lucrările urmând să rămână expuse până pe data de 1 aprilie.

Artiștii Norbert Costin și Marika Troili s-au întâlnit pentru prima dată în 2011 și, de atunci, au avut discuții permanente despre proiectele lor artistice și despre artă, concretizându-se pentru prima dată într-o expoziție comună, ce a avut loc în România, în luna aprilie a anului 2017 urmată de expoziția ce va avea loc în perioada februarie-aprilie 2018 și va fi găzduită de Asociația artiștilor din regiunea Skåne, Skånes konstförening, Malmö.

Expoziția „Reconstruction" explorează percepțiile privind transparența, atât din punct de vedere formal, cât și conceptual. Plecând de la experienţele proprii, cei doi artişti au abordat teme conexe conceptului de transparenţă de-a lungul mai multor ani, noţiunile suprapunându-se în anumite situaţii, fiind în acelaşi timp fundamental diferite. Expoziția devine un loc de manifestare a acestor perspective, lucrări și limbaje care găsesc o linie comună, respingându-se în același timp. Interesul lui Norbert Costin pentru conceptul de transparență se regăsește în limitele ce apar, sunt deplasate și suprapuse între translucid și opac. Interesul artistei Marika Troili pentru conceptul de transparență se manifestă cu precădere în sfera concretului și anume, mediul de afaceri, birocrația, discursul politic.

Norbert Costin (n. 1984) deține un titlu de masterat decernat de către Institutul Regal de Artă, Stockholm. Căutările artistice ale lui Norbert Costin se concretizează în fotografii, creații video, desene și instalații care investighează efectele memoriei și ale construcțiilor mentale generate de un obiect sau de o imagine, percepute ca două condiții distincte și unificate într-o identitate duală.

Expoziții recente (selecție): ibid., Black Framed Glass Cube Gallery, Târgu Mureș; Povestind imagini / Imaginând povești, Domino, Galeria Plan B, Cluj-Napoca; Ellipsis Ellipse, Réunion, Zürich; Sunt omul invizibil, Muzeul Național de Artă Contemporană, București; The Liberated Page, Bâtiment d’art contemporain, Geneva; Words Written in Your Mental Space, Black Framed Glass Cube Gallery la Academia Regală Suedeză de Artă, Stockholm; 24 Spaces – A Cacophony, Malmö Konsthall; Cutting all the Safety Lines, Galleri Mejan, Stockholm; Black Mirror | s Archive | s, Hus 28, Skeppsholmen, Stockholm

Marika Troili locuieşte şi lucrează la Stockholm. A absolvit programul masteral al Royal Institute of Fine Arts, Stockholm în 2012. În lucrările sale, Troili scoate la lumină absurditatea “realităţii” şi a cotidianului, precum şi dimensiunea politică a ceea ce pare a fi apolitic.