Vernisaj al expoziției Fikl. Puneri în scenă portugheze, la Muzeul Palatului Naţional Ajuda din Lisabona

Vernisaj al expozitiei Fikl Puneri in scena portugheze, la Muzeul Palatului National Ajuda din Lisabona

Cu ocazia celebrării a 100 de ani de relații diplomatice româno - portugheze, Ambasada României în Republica Portugheză, Institutul Cultural Român de la Lisabona, Fundaţia Bonte şi Direcţia Generală a Patrimoniului Cultural din Portugalia au inaugurat în 15 mai 2017, la Muzeul Palatului Naţional Ajuda din Lisabona, expoziţia Fikl. Portuguese Storylines/ Fikl. Puneri în scenă portugheze.

Vernisajul a avut loc în Salonul Ambasadorilor unde au fost expuse o parte dintre lucrările monumentale ale artistului, la eveniment luând cuvântul José Alberto Ribeiro, Director al muzeului și reputat istoric, Ionuț Vulpescu, Ministrul Culturii din România, Luís Filipe Castro Mendes, Ministrul Culturii din Portugalia, Liliana Țuroiu, Președintele Institutului Cultural Român și autorul lucrărilor, Gheorghe Fikl.

Doamna Liliana Țuroiu a mulțumit Ambasadei României în Republica Portugheză, doamnei Ambasador Ioana Bivolaru și echipei Institutului Cultural Român de la Lisabona pentru efortul depus în organizarea acestui eveniment de înaltă ținută.

La vernisaj au mai fost prezenţi E.S. Ioana Bivolaru, Ambasador al României în Republica Portugheză; Paula Silva, Directorul Direcţiei Generale a Patrimoniului Cultural Portughez, tutela muzeelor din Portugalia; Gabriela Massaci, Galeria Annart București; Joaquim José Pereira Ruivo, directorul Muzeului Batalha; Rui Zink, unul dintre cei mai importanți scriitori portughezi contemporani, jurnalist, scenarist, profesor universitar și eseist;Anabela Batista, director Palácio Foz; Sttefen Hoffman, director adjunct Goethe Institut Portugalia; Diana Matias, creatoare de modă; José Luis Jorge, fotograf revista Volta ao Mundo; Nuno Figueira, producător RTP și compozitor; Zita Fereira Braga, director jornalHardMúsica; jurnaliști de la Kuriakos TV; ambasadorii Belgiei, Bulgariei, Egiptului, Andorei, membri ai corpului diplomatic, intelectuali, artiști, reprezentanți ai diasporei, directori ai unor instituții culturale portugheze de prim ordin și ai mediului asociativ.

Gheorghe Fikl este unul dintre artiştii contemporani cei mai impresionanţi prin ascensiunea de cotă şi interesul din partea colecţionarilor în România post-comunistă. A studiat la Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca şi la nou-înfiinţata Universitate de Arte Plastice a Universităţii de Vest din Timişoara natală, absolvind în 1998, cu o lucrare de diplomă care se află de atunci în expunere permanentă în Facultate.

În cadrul expoziției sunt expuse 17 lucrări de pictură și 15 lucrări de fotografie aflate în colecții private. Însoţită de un catalog care să orienteze publicul prin diferitele etape şi stiluri de creaţie ale artistului, expoziţia îşi propune să reconstituie un traseu şi o practică artistică ce au condus la recunoaşterea lui Fikl drept unul dintre cei mai originali şi apreciaţi artişti români pe plan internaţional.