Spectacolul FAUST, la Festivalul MITEM de la Budapesta

Spectacolul FAUST, la Festivalul MITEM de la Budapesta

Institutul Cultural Român Budapesta sprijină participarea spectacolului „Faust” al Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete, la a patra ediţie a Festivalului MITEM (Întâlnirea Internațională de Teatru Madách). Festivalul este organizat de Teatrul Naţional din Budapesta în perioada 12-30 aprilie 2017.

Spectacolul „Faust” se va juca în 27 şi 28 aprilie, de la ora 20.00, la Atelierele Eiffel (Bulevardul Kőbányai, nr. 30), hală amenajată special pentru producția Teatrului din Sibiu (TNRS). „Faust” este unul dintre cele mai așteptate spectacole la Festivalul MITEM din Budapesta.

În cadrul turneului, reprezentația din 27 aprilie va fi urmată de o discuţie cu publicul, iar în 28 aprilie, de la ora 15:00, la Teatrul Naţional din Budapesta, va avea loc o conferinţă dedicată, moderată de George Banu, cu tema „Faust ca poetică teatrală a lui Silviu Purcărete”, care îi are ca invitaţi pe regizorul spectacolului, pe scenograful Helmut Stürmer, pe compozitorul Vasile Şirli, pe designerul costumelor, Lia Manţioc şi pe directorul general al TNRS, Constantin Chiriac.

Spectacolul se bazează pe relaţia cu totul specială dintre Faust şi Mefisto. Încă de la început, regizorul Silviu Purcărete a lucrat cu mai mulți actori pentru a găsi formula ideală în care să construiască spectacolul, printre care Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică şi Coca Bloss. Rezultatul căutărilor a fost distribuţia formată din Ilie Gheorghe (Faust) şi Ofelia Popii (Mefisto). La Budapesta în rolurile principale vor urca pe scenă actorii Miklós Bács (Faust) şi Ofelia Popii (Mefisto).


Producţia TNRS a avut premiera pe data de 19 septembrie 2007 şi reprezintă unul din proiectele de referinţă ale Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. Inclus pe lista celor mai mari spectacole ale lumii, spectacolul regizat de Silviu Purcărete a avut reprezentații pe unele dintre cele mai importante scene europene: Festivalul Goethe de la Frankfurt (Germania, 2008), Festivalul Internaţional de la Edinburgh (Regatul Marii Britanii, 2009), Tour & Taxis Bruxelles (Belgia, 2011) şi Maribor Capitală Culturală Europeană (Maribor, 2012). Spectacolul a avut până acum 160 de reprezentaţii, vizionate de aproximativ 57.600 de spectatori.