Scriitoarea Herta Müller, pentru prima dată la Londra

Duminică, 17 septembrie, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009, Herta Müller, va participa la o întâlnire cu cititorii din Londra, organizată la celebra British Library de Universitatea din Swansea, în parteneriat cu Institutul Goethe, Institutul Cultural Român din Londra şi Ambasada Germaniei la Londra. Evenimentul reprezintă o premieră absolută, fiindcă aceasta este prima apariție publică a marii scriitoare originare din România în capitala britanică.

Cunoscutei autoare care, cu „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei a descris plastic universul dezrădăcinaţilor” (Comitetul Nobel), i se va alătura traducătorul Phillip Boehm, pentru o discuţie însoţită de lectura unor fragmente din cele mai reprezentative scrieri ale sale.

La eveniment e așteptată crema lumii literare britanice, precum și numeroși cititori, traducători, editori. Dintre oficiali, și-a anunțat prezența și E.S. Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, alumnus al aceluiași liceu absolvit și de Herta Müller, „Nikolaus Lenau” din Timișoara.

Câteva zile mai târziu, evenimentul de la British Library va fi completat de o conferinţă internaţională dedicată receptării operei celebrei autoare în întreaga lume, organizată de Universitatea din Swansea la Institutul de Cercetare a Limbilor Moderne din cadrul University of London. Conferinţa reuneşte câţiva dintre cei mai de relevanţi universitari, cercetători şi traducători care vor lua parte la dezbateri de-a lungul zilelor de 21 şi 22 septembrie, printre care se numără Roxana Nubert şi Anca Păunescu de la Universitatea de Vest din Timişoara, Ana – Maria Dascălu – Romițan de la Universitatea Politehnică din Timişoara, Dana Bizuleanu şi Marius Conkan de la Universitatea Babeş-Bolyai şi Alexa Stoicescu de la Universitatea din Bucureşti.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați www.icr-london.co.uk şi https://www.facebook.com/ICRLondon