Președintele ICR, la Chișinău: Vom fi alături de dumneavoastră și la edițiile viitoare!

„Institutul Cultural Român, pe care am bucuria să–l reprezint astăzi, aici, susține nu an de an, ci zi de zi evenimente proiecte de promovare a culturii române și a limbii române.

Dat fiind succesul extraordinar al ediției de anul trecut, avem o provocare extraordinară pentru anul acesta. Și, văzând ce se întâmplă acum, aici, peste 50 de standuri, peste 100 de titluri de carte, foarte mulți pasionați de literatură astăzi, alături de noi, toate acestea mă determină să vă spun că vom fi alături de dumneavoastră și la edițiile viitoare. Și sunt convinsă că, alături de colegii mei de la ICR de aici, de la Chișinău, vom aduce aproape un public cât mai numeros, alături de evenimentele culturale românești și o agendă bogată, pe care domnul director Matei o are și o susține an de an, a declarat la Chișinău președintele Institutului Cultural Român, doamna LilianaȚuroiu.

Președintele ICR se află în aceste zile la Chișinău, împreună cu alți reprezentanți ai unor instituții din România, pentru a participa la evenimentul în a cărui organizare este implicat și Institutul Cultural Român, alături de Ministerul Culturii, Educației și Cercetării de la Chișinău, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni și Asociația Editorilor din România.

Am convingerea că nu există un eveniment mai potrivit de celebrare a limbii române și a apropiatei zile de 31 august decât prin această manifestare de aici, de la Chișinău, a mai spus președintele ICR, cu referire la sărbătoarea oficială a Zilei Limbii Române.

La cea de-a doua ediție a Salonului de carte Bookfest la Chișinău sunt prezente importante edituri din România și Moldova. În aproximativ 50 de standuri de la Moldexpo vizitatorii vor găsi cele mai recente producții de carte ale editurilor de pe ambele maluri ale Prutului. Potrivit organizatorilor, expozanții se prezintă la Chișinău cu peste 50.000 de volume și vor avea, în medie, reduceri de preț de cel puțin 50% față de prețul din librării.

Credit foto: Andrei Mardari