Port, tradiții și obiceiuri la români - ICR Beijing

ICR Beijing organizează, în perioada 31 mai – 8 iunie 2017, în patru orașe din China, Beijing, Hangzhou, Shanghai și Tianjin, evenimentul „Port, tradiții și obiceiuri la români”. Manifestarea include conferința „Valoare patrimonială şi spirituală: portul popular românesc” susținută de Irina Cajal Marin, subsecretar de stat la Ministerul Culturii, piesa de teatru „Poveste românească sau Cântecul Dorului”, ateliere meșteșugărești și o expoziție de ie.

Prima parte a evenimentului a avut loc miercuri, 31 mai 2017, la două importante instituții de învățământ din Beijing, Universitatea de Design Vestimentar și Academia Centrală de Arte. Evenimentul a fost deschis de  Constantin Lupeanu, directorul ICR Beijing și a fost urmat de discursul susținut de Ioana Drăgan, directorul general al Direcției Generale a Reprezentanțelor din Străinătate din cadrul ICR.

Conferința „Valoare patrimonială şi spirituală: portul popular românesc” susținută de Irina Cajal Marin, subsecretar de stat la Ministerul Culturii, a avut un real succes, determinând publicul chinez să îi adreseze întrebări legate de  tematica evenimentului. Artiștii români au fost aplaudați pentru talentul lor, pentru ceea ce au creat pentru publicul din China, iar întâlnirile de lucru, de la nivelul conducerii Universității de Design Vestimentar și Academiei Centrală de Arte au inclus discuții privind cooperările interinstituționale.

Acțiunile manifestării „Port, tradiții și obiceiuri la români” continuă, la Centrul de Artă din Hangzhou, în data de 3 iunie 2017 la Universitatea Donghua din Shanghai, pe 6 iunie la Centrul Cultural al Primăriei Districtului Hexi din Tianjin și pe 7 iunie la sediul ICR Beijing.

Delegația artiștilor specializați în arta tradițională românească este condusă de către Irina Cajal Marin, subsecretar de stat la Ministerul Culturii, care, alături de Ioana Drăgan, director DGRS, a fost de asemenea invitată Cel de-al doilea Forum despre industriile culturale creative din China (CEEE), în perioada 28 mai – 1 iunie 2017.

Spectacolul „Poveste Românească sau Cântecul Dorului”, inspirat din basmele populare româneşti este o oglindă a vieţii rurale de odinioară. Acesta îmbină dansuri, cântece, măşti tradiţionale, descântece şi costume populare. Tema principală a spectacolului este readucerea în prim-plan a obiceiurilor româneşti uitate. Spectacolul este o poveste atât pentru toate vârstele, plină de morale despre viață, despre cum trebuie să fim și să învățăm să trăim frumos. Din distribuția piesei fac parte Viorel Ionescu, Iulia Samson, Răzvan Rotaru, Ovidiu Ușvat, Raluca Botez, tineri actori, absolvenți ai unor prestigioase școli de teatru românești.

Atelierele meșteșugărești sunt prezentate de trei meșteri populari, Cristina Delciza Mareș, Iulia Goran și Robert Constantin Mihaiu. Meșteșugarii vor face demonstrații de artă tradițională românească și vor dărui vizitatorilor mici obiecte de artizanat. În timpul atelierelor meșteșugărești, artistul Robert Constantin Mihaiu va cânta la instrumente de suflat, confecționate de el.

Organizarea evenimentului „Port, tradiții și obiceiuri la români”, la sediul ICR Beijing, oferă publlicului chinez o perspectivă deosebită și detaliată, asupra datinilor și străvechilor obiceiuri românești.