„Nimic nu se pierde, totul e în lume colaj”, un experiment artistic-literar în expoziția DADA BRANCUSI la Bruxelles

ICR Bruxelles celebrează 100 de ani de la debutul mișcării dadaiste și 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși prin organizarea expoziției interactive DADA BRANCUSI. O (re)citire de Dan Mircea Cipariu & Mihai Zgondoiu. Vernisajul va avea loc marți, 13 decembrie 2016, ora 18:30, la Galeria MB-XL Contemporary & Modern din Bruxelles.


Cei doi artişti inițiatori își vor prezenta lucrările și vor susține un recital din cele șapte pictopoeme lucrate, vizual și literar, la patru mâini. Expoziția rămâne deschisă publicului până pe 8 ianuarie 2017.

DADA BRANCUSI este un proiect-experiment care propune recitirea textelor, creațiilor și imaginarului lui Constantin Brâncuși prin filtru dadaist. Expoziția este o instalație de artă ce cuprinde pictopoeme, colaje, fotografii, și obiecte create de scriitorul Dan Mircea Cipariu și de artistul vizual Mihai Zgondoiu, cu sprijinul galeriei de artă Galateca, al Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi al Asociaţiei Euro CulturArt. Publicul vizitator este invitat să participe la crearea de colaje-poem în stil Dada.

"În media electronică și chiar în spațiul nostru public, Brâncuși pare, de cele mai multe ori, că este un mesager al naționalismului, un neo-pășunist, un artist care datorează spiritual și chiar creativ spațiului mioritic. Această recitire, trece, într-un mod spontan, de felul înțepenit, grandilocvent și iconic în care ne celebrăm marile noastre personalități artistice. Și astfel, consecvent spiritului lui Brâncuși, îl redescoperim pe un artist prin joc superior și prin ingenuitatea de a (re)experimenta", descrie Dan Mircea Cipariu conceptul expozițional.

Un film al expoziției puteți urmări aici.

Scriitor, jurnalist și apreciat comentator de artă contemporană, Dan Mircea Cipariu este autorul cărții „singurătatea vine pe facebook" (Ed. Tracus Arte, 2012) și al volumului de poeme „Tsunami" (Ed. Brumar, 2006), care a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. Pe lângă nenumărate proiecte de literatură inițiate și coordonate, Dan Mircea Cipariu curatoriază expoziții naționale și internaționale, realizează emisiuni radio și TV și este directorul spațiului cultural virtual Agenția de carte.

Mihai Zgondoiu este artist vizual, asistent universitar doctor la Universitatea de Arte din București și coordonator al spațiului de artă contemporană Atelier 030202 din București. Lucrările artistului oscilează între experimental și tradițional și se caracterizează prin îmbinarea de genuri și tehnici artistice precum desen, colaj, gravură, video-instalații și artă urbană. Proiectele vizuale ale lui Mihai Zgondoiu au fost prezentate în muzee și galerii de artă din România, Austria, Germania, Italia și Statele Unite.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Galeria Galateca - spațiu experimental din București dedicat proiectelor artistice multidisciplinare și cu Galeria MB-XL Contemporary & Modern din Bruxelles - care a găzduit în 2016 patru expoziții dedicate artelor contemporane românești.

Programul este prezentat în exclusivitate de Galeria Galateca şi de Asociaţia Neo Art România.


Perioadă: 13 decembrie 2016 - 8 ianuarie 2017

Loc: Galeria MB-XL Contemporary & Modern, Chaussée de Boondael 537, 1050 Bruxelles