„My performance”, spectacolul de dans contemporan al Cătălinei Gubandru, în Dong Cheng

My performance, spectacolul de dans contemporan al Catalinei Gubandru, in Dong Cheng

În data de 30 octombrie 2016, la Centrul Cultural al Primăriei Dong Cheng, a avut loc spectacolul de dans contemporan „My performance" realizat de coregrafa și dansatoarea Cătălina Gubandru. Evenimentul a fost organizat de ICR Beijing în parteneriat cu Primăria Districtului Dong Cheng.

„My performance" este un spectacol conceptual realizat de artista Cătălina Gubandru, tema spectacolului fiind memoria și folosirea propriului corp pentru a măsura timpul și spațiul. Acest spectacol a fost prezentat în cadrul „Romanian Dance Platform 2008, Europe", „Motion Festival & Dance Dialogue" la Centrul Național al Dansului.

Dansatoarea Cătălina Gubandru a susținut succint o prezentare despre dansul românesc contemporan și despre proiectul său, care are la bază teoriile și conceptele dezvoltate de Georges Bataille în cartea sa „Partea Blestemată" și anume conceptul de exces și risipă.  

În data de 31 octombrie, în intervalul orar 15.30 - 16.30, la sediul ICR Beijing, a avut loc întâlnirea artistei românce cu publicul. În cadrul evenimentului, coregrafa a vorbit despre cariera sa, despre spectacolele sale, despre dansul contemporan românesc în lume prin propria prismă și a prezentat publicului fotografii și video-clipuri din spectacolele sale. La final, a urmat o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Coregrafa Cătălina Gubandru a fost invitată să participe la Shenzhen, în cadrul programului internațional de rezidențe artistice „Handshake 302", în perioada 1 - 30 noiembrie 2016, în cadrul căruia își va prezenta proiectul său „Dream come tree". Ineditul proiectului constă în faptul că se va desfășura într-un apartament de cca.12mp din Shenzhen, în care artista va locui și va lucra. Proiectul se va realiza integrând comunitatea chineză locală și se va desfășura în apartamentul atelier și în spații publice exterioare.

Cătălina Gubandru, absolventă a Universității Naționale de Arte Teatrale și Cinematografice, Facultatea de Coregrafie, a Școlii Înalte de Balet din București și a Școlii Internaționale de Balet din Kiev (Ucraina), este dansatoare și coregrafă. A fost profesor de dans la Universitatea de Artă din Târgu Mureș, sectiunea coregrafie, profesor de dans pentru neprofesioniști la Centrul Național al Dansului din București, la Liceul Național de Balet din București și a fost angajată ca dansator la „Orion Balet", Romanian Dance Company.

A participat la ateliere de dans contemporan, avându-i instructori pe Mihai Mihalcea, Varvara Ștefănescu, Florin Fieroiu, Wayne McGrego și Russel Maliphant, Felix Ruckert, Youkiko Shinozaki și Hein Rozdlal Avdal, Bandlien Brynjar, Tomiyo Sasaki și Ernest Gusella, Kyle de Camp, Carol Brown, Allyson Green, Karine Ponties, Sylvan groud, Damiano Foa și Oliver Renouf, Pascal Allio, Remy Heritier, Rachid Ouramdane, Rui Catalao, Silke Coaceți și Peter Stamer, în 2008, la Viena, la Masterclassuri de dans, avându-i instructori pe Royston Maldoom, Mags Byrne, Tamara McLorg, Chris Bunstead, Janice Parker, în 2009, la Belgrad, la atelierul de lucru pentru persoanele cu dizabilități, în 2011, la New York, Moving Dialogue - Melt workshop program, avându-i instructor pe Gwen Welliver, DD Dorvillier, Ori Flomin, Miguel Gutierrez, Yasuko Yokoshi.

A participat la rezidențe de creație și a realizat numeroase spectacole. A colaborat cu artiști la numeroase proiecte, precum „HyperBox", o platformă experimentală de teorie și practică inițiată de Alina Popa și Florin Flueraș, documentarul „Lumina", regizor si scenarist Yllka Gjollesha & Suela Bako (Albania), „Discuția Performativă", împreună cu Cristian Nanculescu și Marin Voica, „Cie.Solo2", concept al Dariei Gusberti & Marion Alon, cu Vlad Petri, Mihai Mihalcea, Mateia Stănculescu, Carmen Coțofană, Felix Ruckert, Allyson Green, Valentina de Piante Niculae, Gigi Căciuleanu, Cosmin Manolescu, Andra Rotaru, spectacole de teatru cu regizorii Vlad Massaci și Radu Popescu.