Mircea Cărtărescu la cea de a XIII-a ediţie a Festivalului Literar al Sardiniei

Mircea Cartarescu la cea de a XIII-a editie a Festivalului Literar al Sardiniei

În perioada 30 iunie - 3 iulie 2016 scriitorul Mircea Cărtărescu şi traducătorul operei sale în limba italiană, Bruno Mazzoni, vor participa la cea de a XIII-a Ediţie a Festivalului Literar al Sardiniei de la Gavoi, una dintre cele mai importante manifestări de profil din Italia. Festivalul este organizat de Asociaţia Culturală L'Isola delle storie cu sprijinul Regiunii Autonome a Sardiniei şi al Primăriei din Gavoi (http://www.isoladellestorie.it/).  

Vineri, 1 iulie, la ora 12.00, în cadrul unui eveniment intitulat Amiaza de foc ce va avea loc în Piaţa Antriocu (Gavoi), Mircea Cărtărescu, distins recent cu premiul Gregor von Rezzori şi finalist al Premiului Strega 2016 va fi prezentat publicului italian de Bruno Mazzoni. Alături de ei, profesorul Giulio Angioni îl va prezenta pe poetul Gian Mario Villalta.

Până acum au fost publicate în limba italiană, în traducerea lui Bruno Mazzoni şi la editura Voland, următoarele volume de Mircea Cărtărescu: Travesti (2000), De ce iubim femeile - Perché amiamo le donne (2009), Nostalgia (2012), pentru care scriitorul a fost distins cu premiul Acerbi şi trilogia Orbitor - Abbacinante (2008: Aripa stângă - L'ala sinistra, 2015: Corpul - Il corpo, 2016: Aripa dreaptă - L'ala destra) precum şi antologia bilingvă de poezie Poema chiuvetei - Il poema dell'acquaio (Nottetempo, 2015).

Aceasta reprezintă a şasea prezenţă a unui scriitor român la Festivalul de la Gavoi, în cadrul parteneriatului cu Isola delle storie, asociaţie ce colaborează permanent cu prestigioase instituţii culturale din peninsulă pentru a oferi manifestării prezenţe internaţionale de prestigiu şi maximă vizibilitate, precum Institutul Goethe, Institutul Polonez din Roma, Forumul Austriac de Cultură din Roma, Institutul Slovac din Roma şi, din 2011, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

La ediţia din 2011, la Festivalul Sardiniei a participat scriitorul Lucian Dan Teodorovici, la cea din 2012 scriitorul Dan Lungu, însoţit de traducătoarea Ileana Maria Pop, la cea din 2013 poeta Ruxandra Cesereanu şi traducătorul Giovanni Magliocco, la cea din 2014 scriitorul Cezar Paul Bădescu şi traducătoarea Irina Ţurcanu, la cea din 2015 Ana Blandiana şi traducătorii Mauro Barindi şi Bruno Mazzoni.

Pentru programul festivalului şi pentru detalii suplimentare accesaţi:

http://www.isoladellestorie.it/programma-2016/

Organizatori: Asociaţia L'Isola delle Storie, Institutul Cultural Român, Institutul Român de Cultură şi Cerectare Umanistică de la Veneţia

Responsabil proiect: AURORA FIRŢA

Tel. +39.041.5242309; istiorga@tin.it

INSTITUTUL ROMÂN DE CULTURĂ ȘI CERCETARE UMANISTICĂ DE LA VENEŢIA