Marta Petreu la festivalurile de poezie Poetry Vicenza şi Incroci di poesia contemporanea

Marta Petreu la festivalurile de poezie Poetry Vicenza si Incroci di poesia contemporanea

În data de 12 mai 2017, Marta Petreu va participa, alături de profesorul şi traducătorul Roberto Merlo, la două evenimente literare incluse în programul festivalurilor literare Incroci di poesia contemporanea şi Poetry Vicenza.

Vineri, 12 mai, între orele 10.30 și 13.00, la Palatul Cosulich (Sala Media, Fondamenta Zattere, Dorsoduro 1405, 30123 Venezia), sub titlul Due voci al femminile, vor fi prezentate poetele Marta Petreu şi Christine De Luca (Scoţia) de către Roberto Merlo şi Francesca Romana Paci. Discuţia va fi urmată de un spectacol de muzică şi poezie intitulat Memoria Del Aire, conceput de Marta Y Micò (Spania), şi de secţiunea La poesia come musica coordonată de Prof. Marco Fazzini.

În aceeaşi zi de vineri, 12 mai, de la ora 18.00, în cadrul celei de-a treia ediţii a festivalului Poetry Vicenza, Marta Petreu va fi, alături de poeta Christine de Luca, protagonista unei întâlniri literare ce va avea loc la Vicenza, Gallerie d’Italia – Palazzo Leoni Montanari (Contra’ Santa Corona 25, Vicenza). Marta Petreu va fi însoţită la ambele evenimente de traducătorul poeziei sale în limba italiană, românistul Roberto Merlo, conferenţiar de limba şi literatura română la Universitatea din Torino.

Festivalul de poezie Incroci di poesia contemporanea este organizat deDepartamentul de Studii lingvistice şi culturale comparate al Universităţii Ca’ Foscari. Festivalul internaţional de muzică şi poezie contemporană Poetry Vicenza este organizat de Primăria oraşului Vicenza şi Gallerie d’Italia – Palazzo Leoni Montanari, în colaborare cu Asociaţia TheArtsBox, cu Departamentul de Studii Lingvistice şi Culturale comparate al Universităţii Ca’ Foscari şi cu Festivalul Vicenza Jazz, participarea Martei Petreu fiind susţinută de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Marta Petreu (n. 1955) este poetă, scriitoare, eseistă, jurnalistă şi profesoară de filosofie la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş–Bolyai” din Cluj-Napoca. Este una dintre cele mai cunoscute ambasadoare ale culturii române în Italia, datorită traducerilor din opera sa realizate de traducători de seamă precum Giovanni Rotiroti, Roberto Merlo, Magda Arhip şi Amelia Natalia Bulboacă: Cioran sau un trecut deocheatIl passato scabroso di Cioran, îngrijit de Giovanni Rotiroti, postfaţă de Mattia Luigi Pozzi, trad. Magda Arhip şi Amelia Natalia Bulboacă, Napoli–Salerno, Orthotes 2015; Apocalipsa după MartaL’Apocalisse secondo Marta. Poesie 1981-2014, trad. Roberto Merlo, Joker 2016; De la Junimea la Noica: Studii deculturăromâneascăDall’Olocausto al Gulag. Studi di cultura romena, îngrijit deGiovanni Rotiroti, postfaţă deIrma Carannante, Orthotes, Napoli 2016. Este autoarea mai multor volume de poezie şi eseu traduse în numeroase limbi străine. Poeziile sale au fost publicateîn reviste şi antologii din Anglia, Canada, Spania, Serbia, S.U.A., Franţa. Marta Petreu este, totodată, fondatoarea revistei “Apostrof”, una dintre cele mai valoroase reviste literare din România, prin intermediul căreia a lansat câteva campanii publicistice de impact.

Roberto Merlo este conferenţiar de Limba şi Literatura română la Departamentul de Limbi şi Literaturi străine şi Culturi moderne al Universităţii din Torino. S-a format ca românist la Universităţile din Torino, Cluj-Napoca şi Bucureşti. A tradus numeroase volume de istorie (de Ion Bulei), istoria limbii române (de Marius Sala) şi literatură română modernă şi contemporană, mai ales proză (Bogdan Suceavă, Gabriela Adameşteanu, Doina Ruşti, Ştefan Petica) şi teatru (Radu Măcrinici, Gianina Cărbunariu, Ştefan Peca, Lia Bugnar, Matei Vişniec, Elise Wilk, Roxana Marian, Andreea Vălean), cu rare incursiuni în zona poeziei prilejuite de versurile Martei Petreu şi ale lui Matei Vişniec.

Link: http://www.gallerieditalia.com/it/events/poetry-vicenza-2017-6/

Organizatori: Primăria oraşului Vicenza, Gallerie d’Italia – Palazzo Leoni Montanari, Asociaţia TheArtsBox, Departamentul de Studii Lingvistice şi Culturale comparate al Universităţii Ca’ Foscari, Festivalul Vicenza Jazz, cu sprijinulIstitutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Tel. +39. 0415242309

E-mail: istiorga@tin.it

INSTITUTUL ROMÂN DE CULTURĂ ŞI CERCETARE UMANISTICĂ DE LA VENEŢIA