Itinerariu muzical cu grupul de tulnicărese «MOAŢELE» din Câmpeni – Alba, la Carnavalul de la Veneția 2017

Itinerariu muzical cu grupul de tulnicărese «MOAŢELE» din Câmpeni – Alba, la Carnavalul de la Veneția 2017

Sâmbătă, 18 februarie 2017, începând cu ora 12,30, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi creart - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu VELA Spa şi Ateneo Veneto, organizează, în cadrul ediţiei din acest an a Carnavalului de la Veneţia, un itinerar muzical ce va fi susţinut de grupul de tulnicărese „MOAŢELE” din Câmpeni - Alba. 

Traseul muzical va începe la ora 12:30, la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia (Campo Santa Fosca - Cannaregio 2214) continuă la ora 13:30 la TIM Future Center din Veneţia (Campo San Salvador 4826) și la  ora 14:30 la Ateneo Veneto din Veneţia (Campo San Fantin 1897) şi se va încheia în Piaţa San Marco.

Grupul de tulnicărese „MOAŢELE” din Câmpeni - Alba a fost înfiinţat în anul 2006 şi are în componenţă tinere talentate şi iubitore de folclor, care doresc să ducă mai departe acest vechi obicei: cântatul din tulnic. Până în prezent au participat la mai multe evenimente culturale, cum ar fi: deschiderea spectacolului folcloric în cadrul summit-ului NATO de la Bucureşti (2008) cu participarea a 49 de preşedinţi de stat; marcarea intrării României în cadrul Uniunii Europene la Bucureşti (2007); participarea la deschiderea diferitelor evenimente culturale organizate sub egida Institutului Cultural Român în Spania, Germania, Austria, Franţa şi România; deschiderea unor importante evenimente folclorice cum ar fi: Festivalul de Folclor de la Mamaia, Festivalul «Strugurele de Aur» din Alba Iulia, Festivalul «Ioan Macrea» din Sibiu, Festivalul „Maria Lătăreţu” din Târgu Jiu, Festivalul „Maria Tănase” din Craiova, Festivalul „Sus, sus, sus la moţi în munte” din Câmpeni, Festivalul „Mureş, pe marginea ta” din Ocna Mureş etc. 

Grupul de tulnicărese „MOAŢELE” colaborează cu Ansamblul „Doina Moţului”, responsabil pentru o varietate de evenimente tradiţionale organizate în zona Ardealului, cu precădere în Ţara Moţilor.

Itinerariul muzical este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român şi face parte din programul oficial al Carnavalului de la Veneţia 2017: http://www.carnevale.venezia.it/event/itinerario-musicale-con-i-suonatori-di-corni-tradizionali-romeni-moaele/?date=2017-02-18_12:30:00

Organizatori: Institutul Cultural Român, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția și creart - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București

În parteneriat cu: VELA Spa, Ateneo Veneto și Primăria Veneției

Parteneri Media: VeneziaNews și Un ospite di Venezia 


COMUNICAT DE PRESĂ COMUNICATO STAMPA