Întâlnire la ICR pe tema Sezonului cultural România – Franţa

intalnire la ICR pe tema Sezonului cultural Romania - Franta

Preşedintele ICR, domnul Radu Boroianu, s-a întâlnit joi, 2 martie 2017, cu domnul Jean-Jacques Garnier, comisarul general al Franţei pentru Sezonul cultural România - Franța, domnul Andrei Ţărnea, comisarul general al României şi doamna Irina Petrescu, directorul adjunct al Institutului Francez din București.

Principalele teme abordate au fost conceptul şi calendarul Sezonului cultural România - Franţa, care se va desfăşura în perioada 1 decembrie 2018 - 14 iulie 2019 și care va coincide cu preluarea preşedinţiei Uniunii Europene de către România, dar şi cu celebrarea celor două centenare: crearea României moderne (1 decembrie 1918), respectiv încheierea Primului Război Mondial. De asemenea, președintele ICR a adus în discuție propunerea de proiect „Limba latină, prima instituție a Europei".

La discuții a luat parte și doamna Lorena Nedelcu, Şef Serviciu Parteneriate Internaţionale, din cadrul Direcţiei Relaţii Internaţionale a ICR.

Sezonul cultural România-Franța va oferi ocazia de a fi puse în valoare relațiile bilaterale în domeniul cultural, prin intermediul unor evenimente care să pună accentul asupra creației contemporane, cercetării și inovării, tineretului. Acest program bilateral va include activități artistice, culturale, științifice și educaționale, organizate în colaborare cu autorități și instituții din Franța și desfășurate în cele două țări.