Green Hours JAZZ Fest

Probabil cel mai reputat și mai perseverent club de jazz din România și cu siguranță cel mai longeviv - da, este vorba despre Green Hours jazz & theatre-café - anunță startul (peste 10 zile) celei de-a 9-a ediții a festivalului pe care l-a inițiat în primăvara lui 2008: Green Hours JAZZ Fest.

Între 25 și 28 mai 2017, boema și artistica grădină din Calea Victoriei 120 - București va fi gazda a 22 de artiști dintre cei mai demni de atenție, din 6 țări, inclusiv România. Publicul va avea ocazia să aplaude, în tradiţionala şi (re)cunoscuta “matcă” culturală Green Hours, 8 concerte extraordinare, reunind muzicieni emergenţi şi/sau consacraţi din elita jazz-ului și a muzicii improvizate europene. O sărbătoare internaţională a muzicii de calitate, în diversitatea oferită de direcţiile cele mai actuale ale jazz-ului zilelor noastre, Green Hours JAZZ Fest - 2017 înseamnă, în vremurile tulburi pe care le trăim, și un argument pentru perseverență, dedicare și frumusețe artistică. Menţionăm ca evenimente în premieră pentru România: duo-ul John Greaves (Marea Britanie) – Vincent Courtois (Franța), quartet-ul SAFRAN (Germania), Hanno Busch Trio (Germania) sau duo-ul polonez de ragtime contemporan Martin Masecki - Jerzy Rogiewicz. Concertul de deschidere al GHJFest-9, pe 25 mai, va fi susținut de patru mai mult decît talentați tineri muzicieni români, ce vor prezenta un program cu totul special de jazz contemporan, sub numele de And Then This.

Green Hours JAZZ Fest există! Poate există deosebit față de cum l-ar vedea unii sau alții, dar ideea nu este să încercăm să-i mulțumim pe toți. Într-o lume dedată comercialului, nu căutăm mainstream-ul, nici moda, ci valorile prezentului și întrebările zilei de mîine. Așadar, GHJFest - ediția a IX-a ESTE! Și vă invităm să fiți parte... Modern-contemporary; Funk; Electronic music; Fusion; Experimental music; Avant-garde…we call it ”JAZZ”! >> (Voicu Rădescu, director Green Hours JAZZ Fest)

Ediția a 9-a Green Hours JAZZ Fest este posibilă (și) datorită sprijinului sponsorului tradițional SILVA, precum și a partenerilor vechi și noi, pe care ne face plăcere să vi-i notificăm mai jos: Institutul Polonez, Primăria Municipiului București, ARCUB, Institutul Francez, Goethe-Institut București, Institutul Cultural Român, Golden Tulip Victoria Bucharest Hotel, Grupul pentru Dialog Social, Rotenberg Winery, Wens - The Travel Agency, screenart.ro, Universal Solution.

Prieteni: Jazz Festivals & Events, Andante Music, Jazz.ro

Programul GHJFest-9 (2017):

Joi, 25. 05. 2017 // 18.45 - AND THEN THIS (RO), MARCIN MASECKI / JERZY ROGIEWICZ (PL)

Vineri, 26. 05. 2017 // 18.45 - HANNO BUSCH TRIO (DE), JOHN GREAVES / VINCENT COURTOIS (UK/FR)

Sâmbătă, 27. 05. 2017 // 18.45 - SAFRAN (DE), HELGE LIEN TRIO (NO)

Duminică, 28. 05. 2017 // 18.45 - PER ODDVAR JOHANSEN (NO), PAWEŁ KACZMARCZYK AUDIOFEELING TRIO (PL)

Detalii: greenjazzfest.ro / facebook.com/green.hours Abonamente și bilete disponibile online, pe Bilet.ro, precum și la sediul Green Hours: concerte@greenhours.ro, www.greenhours.ro