Expoziția „Rădăcini aeriene” – Nona Inescu şi Vlad Nancă la Budapesta

Joi, 19 ianuarie 2017, de la ora 18.00, la Galeria „Trapéz” din Budapesta (str. Henszlmann Imre, nr. 5), va avea loc vernisajul expoziției „Rădăcini aeriene”/ Nona Inescu și Vlad Nancă. Evenimentul este organizat de ICR Budapesta, în colaborare cu Galeria „Trapéz”.

Punctul comun al expoziției sunt rădăcinile aeriene care plutesc deasupra solului și tind spre pământ, metafora faptului de a fi legat de un loc, dar și al despărțirii, respectiv al imposibilității evadării. Rădăcinile aeriene, urmând propriul lor drum, se întâlnesc în mai multe puncte: ele însele sunt deoparte tranziție, restrângere și posibilitatea de diversificare-ramificare.

Lucrările lui Vlad Nancă și ale Nonei Inescu sunt caracterizate, pe de o parte, prin legătura afectivă pe care o au cu mediul lor, iar, pe de altă parte, prin distanțarea prin analiză de aceasta, act din care de cele mai multe ori nu lipsește umorul. Cei doi artiști scot din mediul lor anumite aspecte și le reformulează, dând dovadă de o excepțională forță de observație. Foarte aproape de obiect, ei arată chiar esența aparent invizibilă a fenomenului: lucruri banale, care sunt zilnic în fața noastră, care se imprimă în mediul înconjurător, în așa fel încât nici nu le observăm, absurditatea sau frumusețea lor tulburătoare nu pot să stimuleze sensibilitatea noastră cotidiană. Cei doi artiști accentuează aceste situații sau fenomene găsite.

Lucrarea emblematică a expoziției sunt papucii din beton ai Nonei Inescu: partea de sus, din piele, este legată de partea de jos, grea, din beton, ceea ce face pasul aproape imposibil. Rolul de artist contemporan inerent implică (și) faptul de a fi permanent pe drumuri, ceea ce nu permite atașarea de lucruri familiare. Sentimentul liniștitor de a aparține undeva este suspendat de greutatea restrângerilor, de greutatea consecințelor pașilor făcuți.

Nona Inescu (1991), locuieşte şi lucrează în Bucureşti. După o perioadă de studii în cadrul Academiei Regale de Artă din Antwerp, Belgia (2010-2011) şi Chelsea College of Art & Design din Londra (2009-2010), Nona Inescu își finalizează studiile din cadrul Universității Naționale de Artă din Bucureşti, departamentul Fotografie şi Imagine Dinamică. Practica sa artistică este interdisciplinară şi cuprinde fotografie, instalație, sculptură şi artă digitală - lucrări care încorporează referințe poetice, istorice, provoacă modurile convenționale de a vedea și a gândi, deschid noi posibilități pentru descifrarea simbolicului.

Vlad Nancă s-a născut la București în anul 1979, artist și, uneori, curator, a studiat fotografie şi video la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti. Influențat de viața din Bucureşti şi bazându-se pe mediul înconjurător, el documentează această urbanitate prin instalațiile şi fotografiile sale.  Proiectele sale personale folosesc diferite medii, precum și diverse simboluri sociale și culturale, inclusiv jocuri de cuvinte, pentru a evoca nostalgie, referința trecutului recent din România și provocarea climatul cultural actual.

Expoziția „Rădăcini aeriene”/ Nona Inescu  şi Vlad Nancă va fi deschisă în perioada 20 ianuarie - 10 martie 2017.