„Crimă cu pistol și bile”, al patrulea spectacol al stagiunii 2015-2016 la Clubul Dramaturgilor

Crima cu pistol si bile, al patrulea spectacol al stagiunii 2015-2016 la Clubul Dramaturgilor

Institutul Cultural Român și Filialele București-Poezie și București-Dramaturgie ale Uniunii Scriitorilor din România vă invită la al doilea spectacol-lectură al anului 2016 și a patra premieră a stagiunii 2015-2016 la Clubul Dramaturgilor.

Luni, 29 februarie 2016, ora 18.00, în Sala Mare a ICR, va avea loc spectacolul-lectură al comediei polițiste Crimă cu pistol și bile de Horia Gârbea. Din distribuție vor face parte: Vali Pena și Dani Popescu. În rolul victimei - autorul.

Piesa a primit premiul II în cadrul concursului de dramaturgie pentru piese polițiste, noir, thriller, organizat în anul 2015 de Teatrul Coquette. A apărut în volumul Crime Scene, 1 la Editura Tritonic.

Un acuzat aparent nevinovat se confruntă cu versiuni diferite asupra unei crime care a fost, poate, doar un accident. Justiția este la fel de nelămurită ca și spectatorii. Fiecare știe mai bine cine e ucigașul. O comedie neagră, frizând absurdul care vine deopotrivă dinspre oameni și dinspre aplicarea legii.

Un actor - un personaj, o actriță - nouă personaje!

Actorii Dani Popescu și Vali Pena sunt cunoscuți și pentru întruchiparea cuplului Fred-Cleo din piesa Funcționarul Destinului de Horia Gârbea, aflată de trei stagiuni pe scena Teatrului Nottara, oriunde ar fi aceasta.

Clubul Dramaturgilor este un proiect inițiat de regretatul critic Mircea Ghițulescu în anul 2006. În actuala stagiune, este organizat de USR, prin filialele bucureștene de dramaturgie și poezie, în colaborare cu ICR. Partener: Radio România Cultural.

Intrarea publicului este liberă.

Spectacolul va fi urmat de comentarii și discuții asupra textului.