Constantin Daradici (1948-2017)

A încetat din viață pictorul Constantin Daradici, considerat de președintele ICR, Radu Boroianu, „un bun colorist și unul dintre cei ce se bucură și ne bucură de lumină în picturile sale".

Născut la 1 august 1948 la București, a absolvit Institutul de Arte plastice „Nicolae Grigorescu" - secția Pictură, lucrând cu profesorii Alexandru Cumpăta, Corneliu Baba, Gheorghe Saru și Constantin Crăciun.

A devenit membru al U.A.P. în 1979.

„Pictura lui Constantin Daradici pare a fi înainte de toate un jurnal al existenţei de fiecare zi, o consemnare scrupuloasă a reperelor care dau contur şi stabilitate lumii din care el face parte şi a raporturilor imuabile dintre ele. Vom întâlni în oricare dintre expoziţiile lui aceleaşi subiecte şi aceleaşi prezenţe umane situate în aria de referinţă a interesului său major: casa din Bucureşti, cu minuscula ei grădină, interiorul atelierului găzduit de aceasta, casa de la Berevoieşti, amplasată în mijlocul unui peisaj mult mai generos şi mai ofertant din punct de vedere pictural, cu odăile ei răcoroase şi ospitaliere, bucătăria cu plita neagră şi cu soba pe care doarme încolăcit motanul familiei, vecinătăţile pline de farmec poetic - fâneţuri împiestriţate de flori, poieni şi margini de pădure, dealuri domoale şi munţi albastru-vineţii în depărtare - , cei doi copii - Bogdana şi Gabriel - surprinşi cu regularitate de-a lungul anilor în nenumărate ipostaze, care de care mai expresivă şi mai înduioşătoare, astfel încât se poate spune că dintr-un anumit punct de vedere opera artistului este o veritabilă cronică în imagini a copilăriei şi adolescenţei acestora, autoportrete impecabil compuse care dezvăluie o profundă cunoaştere de sine şi o resemnare demnă a eului propriu surprins în oglinda necruţătoare a timpului, imagini hiperbolice ale stărilor de puritate şi inocenţă compuse din elemente comune ale realului imediat, dar structurate potrivit unei sensibilităţi marcate de un romantism magic şi deopotrivă feeric etc. " - Corneliu Ostahie,  Constantin Daradici şi „stigmatul" autenticităţii

Expoziții personale:

1983 - Galeria „Hanul cu tei", București

1985 - Galeria nouă, Oradea

1986 - Galeria de artă, Iasi

1992 - Galeria „Orizont", București

1996 - Reșita

1997 - Galeria„ Jean Luis Calderon"București

1997 - Casa Americii Latine, București

1997 - Muzeul de artă, Constanța

2000 - Galeria "Căminul Artei", București

2000, 2001 - Galeria "U"Art București

2002 - Galeria "Caminul Artei" București

2002 - Galeria "Val House" București

2003 - Palatul Parlamentului - sala "Constantin Brâncuși" București

2003 - Casa "Vernescu" București

2004 - Colegiul medicilor București

2004 - Galeria "Orizont" București

2004 - Ministerul de Interne - București

2005 - Seminar - serată culturală dedicată României - Lugano, Elveția

2006 - Galeria "Orizont"

2006 - Galeria de arta "Ana"

2006 - Perete de autor in cadrul Galeriei "Orizont"

2006 - Galeria de arta - Câmpulung Muscel

2006 - Casa Vernescu

2007 - Galeria "Orizont"

2008 - Galeria de Arta "Orizont"

2009 - Cazino - Sinaia

2010 - Galeria de Artă "Simeza"

2011 - Galeria "U" Art Bucuresti

2011 - Cercul Militar - Sala Artelor - Bucuresti

2012 - Galeria "Caminul Artei" - Bucuresti

2012 - Galeria "U" Art - Bucuresti

2012 - Galeria de Arta "Orizont"

2013 - Perete de autor - Galeria de arta " Orizont"

2013 - Galeria de arta Elite Prof Art

2013 - "U" ART GALLERY

2014 - Galeria de Arta "Elit Art"

2014 - Galeria de Arta " Orizont"

Expozitii de grup:

1992 - Banckoop Bucuresti

1992 - Fundația "Sf. Vineri" Bucuresti

1994 - Galeria "Simeza"Bucuresti

1998 - Galeria "Simeza"Bucuresti

1998 - Vasby International - Miniart biennal 98 Stockholm

2004 - Casa "Vernescu"

2005 - Salonul național de pastel - Palatul Cercului Militar Național - București

2012 - Palatul Șuțu - Tabăra de creație Sozopol - Bulgaria

2013 - Tabăra de creatie - Sighisoara

2013 - Tabăra de creatie - Arieseni

Lucrări ale sale se găsesc în colecții particulare din: România, Austria, Elvetia, Franta, Germania, Grecia, Italia, Israel, Japonia, Coreea de Sud, Canada, Olanda, Spania, Turcia, Suedia, Anglia, Australia și S.U.A..

Călătorii de documentare: Germania

Sursa: Artindex