Conferința „Între cer şi pământ, ancoraţi în Dumnezeu”

Conferința „Între cer şi pământ, ancoraţi în Dumnezeu”

Miercuri, 26 aprilie 2017, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr 38, București) va avea loc conferința Între cer şi pământ, ancoraţi în Dumnezeu (Viaţa şi cultura monahilor români din Sfântul Munte Athos).

În cadrul conferinței vor vorbi: părintele Constantin Necula, prof. univ. dr. la Universitatea din Sibiu, prof. univ., dr. Pavel Chirilă, de la Fundația „Sfânta Irina”și pelerinul Valentin-Lucian Beloiu, dr. în sociologie. Vor mai participa la dezbatere: Laurenţiu Tănase, secretar de stat CNSAS, Facultatea de Teologie și preotul Teofan, Stareţul Mănăstirii Nera, care a vieţuit în Sfântul Munte Athos.

Sfântul Munte Athos, cel mai important centru monastic al ortodoxiei, este locul unde se păstrează cu fidelitate cultura şi civilizaţia milenarului imperiu bizantin. Despre istoria şi spiritualitatea Sfântului Munte Athos s-au scris multe rânduri, el fiind asemuit cu „Grădina Maicii lui Dumnezeu”. Deşi Athosul se află în Grecia, „nu este grecesc, este ortodox; mai mult decât atât, este panortodox”, preciza Graham Speake. Sfântul Munte este important, în primul rând, pentru tradiția sa spirituală, deoarece „timp de mai mult de o mie de ani, Athosul a funcționat ca principalul centru al monahismului și spiritualității ortodoxe”. Nu în ultimul rând, Athosul este, de asemenea, important pentru moștenirea lui culturală.

„Niciun alt popor pravoslavnic nu a făcut atâta bine pentru Athos, cât au făcut românii”, spunea Porfir Uspenschi. Prezenţi la Muntele Athos încă din secolul al XIV-lea, monahii români au vieţuit în aşezăminte deja existente, în majoritate greceşti, dar încet-încet au reuşit să creeze adevărate centre de cultură şi de trăire spirituală, începând din secolul al XVIII-lea, când a luat fiinţă primul schit românesc, Lacu, şi apoi Schitul Prodromu. Pornind de la acestea, în Athos se construiesc şi apoi se dezvoltă o serie de chilii şi colibe româneşti, ajungându-se, la începutul secolului al XX-lea, la un număr de 24 de chilii şi 26 de colibe în care vieţuiau 628 de călugări români. În plus, mănăstirile din Muntele Athos au primit ajutor masiv de la voievozii, boierii şi poporul din Principatele româneşti, Ţara Românească şi Moldova, timp de peste 4 secole.

Călător și pelerin deopotrivă, omul modern este atras ca un magnet de misterul vieţuirii monahilor atoniţi, de comorile artistice, icoanele și sfintelemoaşte păstrate aici, dar şi, în parte, de conștiința sa milenară încremenită în timp.