Conferință de presă: Participarea românească la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2016

Prezențele românești sprijinite de Institutul Cultural Român la ediția din acest an a Festivalului de Film de Berlin au fost tema unei conferințe de presă desfășurate marți, 9 februarie 2016, la sediul Institutului. Alături de președintele ICR, Radu Boroianu, au luat cuvântul criticul de film Mihai Fulger, membrii echipei filmului Ilegitim - regizorul Adrian Sitaru, producătoarea Anamaria Antoci, actrița și scenarista Alina Grigore și actorul Robi Urs, precum și actrițele Iulia Ciochină și Cosmina Stratan.

„Din 2008, avem succese remarcate la acest important festival de film" - a amintit președintele ICR, evidențiind implicarea ICR Berlin privința participărilor românești la Berlinale. „(...) Nu este întâmplătoare această ascensiune - școala de film românească a prins contur, a căpătat o voce distinctă."

„Ca de-obicei ICR este la înălțime, și nu o spun doar din politețe" a declarat regizorul Adrian Sitaru, povestind apoi cum a luat naștere filmul Ilegitim, participant la secțiunea Forum a Festivalului. Co-scenarista Alina Grigore a vorbit despre modul în care au fost elaborate personajele - „din situație în situație în situație, analizând ce înseamnă o familie normală de români și acest proces al iubirii". Iulia Ciochină a vorbit despre scurtmetrajul regizoarei Roxana Stroe, O noapte în Tokoriki, prezentat la Berlin, în premieră, în cadrul secțiunii Generation 14plus, iar Cosmina Stratan despre filmul Shelley, thrillerul horror regizat de Ali Abbasi în care este protagonistă.

Criticul de film Mihai Fulger a apreciat că „orice selecție românească într-un program, într-o secțiune a Berlinalei este foarte importantă și este o distincție în sine. (...) Faptul că avem reprezentanți la Berlinală înseamnă foarte mult."

Alături de participările sprijinite de ICR, România va mai fi reprezentată la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin şi de Răzvan Rădulescu, co-scenarist al producţiei germano-franco-mexicane Soy Nero, în regia lui Rafi Pitts, precum şi de co-producţia româno-germană A Quiet Place, în regia lui Ronny Dörfler, care îi are în distribuţie pe Mădălina Craiu, Oana Rusu, Șerban Pavlu, Maria Obretin şi Andrei Ciopec. Pelicula va fi prezentată în cadrul secţiunii Perspektive Deutsches Kino.

Totodată Centrul Naţional al Cinematografiei organizează standul românesc din cadrul European Film Market, unde vor fi prezentate producţiile româneşti: Lumea e a mea (r. Nicolae Constantin Tănase), Cinema, mon amour  (r. Alexandru Belc), Afacerea Est (r.Igor Cobileanski), Aliyah DaDa (r. Oana Giurgiu),  Acasă la tata (r. Andrei Cohn), Miracolul din Tekir (r. Ruxandra Zenide) şi Autoportretul unei fete cuminţi (r. Ana Lungu).