Christmas on jazz la ICR

Christmas on jazz la ICR Christmas on jazz la ICR

Institutul Cultural Român, în colaborare cu Fundația MUZZA, vă invită joi, 17 decembrie 2015 de la ora 19.30, la o seară specială CHRISTMAS ON JAZZ.

Protagoniștii acestui eveniment vor fi Sorin Zlat sr., Sorin Zlat jr.  şi Claudiu Purcărin.

Pianistul Sorin Zlat jr a câştigat Marele premiu la Monaco în 2013 și din nou Marele Premiu la Jacksonville-SUA 2015. La ediția precedentă a Galei premiilor de jazz, Sorin Zlat jr. a fost desemnat „Muzicianul anului 2014".

Bateristul Claudiu Purcărin, ce provine din renumita școală de percuție clujeană, este cunoscut mai ales ca un component de bază a celebrei trupe de blues NIGHTLOSERS, dar și din multe alte colaborări cu muzicieni de jazz.

De această dată nu vom avea în trio și un basist pentru că rolul acestuia va fi preluat la claviaturi electronice, de același abil pianist, compozitor și aranjor muzical, Sorin Zlat jr.

În schimb, alături de cei doi muzicieni, va evolua cu mare aplomb Sorin Zlat sr. tatăl lui Sorin, și dânsul laureat al unui prestigios concurs, cel de la Sibiu, din 1978, unde a cântat cu trupa ieșeană TRANSFER.

Soliștii acestui trio vor fi doi tineri extrem de talentați și valoroși: Mihaela Alexa, absolventă a Universității Naționale de Muzică București, apreciată atît pe scene de muzică clasică cît și pe cele de jazz și Robert Patai-finalist la populara emisiune ProTV „Vocea României", masterand la clasa de jazz de la UNMB.

Maestru de ceremonie va fi cunoscutul muzicolog, comentator-promotor de jazz și manager, Alexandru Șipa.

Evenimentul va avea loc la sediul ICR (Aleea Alexandru nr.38).  Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.