CentenArt. Minorități etnice în cultura vizuală - focus România

CentenArt Minoritati etnice in cultura vizuala - focus Romania

Iniţiativă a PostModernism Museum, proiectul „Minorităţi etnice în cultura vizuală - focus România" aduce în prim plan reflectarea în cultura vizuală a tipologiei minorităţilor de pe teritoriul României, pe parcursul secolului XX, până la începutul secolului XXI, cât şi aportul acestora la constituirea României Mari.

Proiectul de cercetare a fost expus la Bruxelles și se va derula în intervalul 1 iulie – 15 octombrie 2016. Este finanţat de Institutul Cultural Român prin programul CentenArt, prin care se marchează 100 de ani de la formarea României Mari, punând în discuţie conceptele de identitate etnică, diversitate culturală şi naţionalitate în  accepţiunea lor artistică din decursul acestei perioade

Proiectul „Minorităţi etnice în cultura vizuală - focus România"  a avut scopul realizării unei cercetări într-o viziune dinamică, care include ultimele studii din domeniu, concretizată în prezentarea către publicuri extrem de variate a unor lucrări de artă, publicaţii ale vremii, cărţi postale, cataloage de artă, memorabilia, cercetări sociologice pentru a proba multiculturalitatea românească de-a lungul secolului XX, în contextul raportării ei la istoria Europei.

Expoziţia rezultată în urma cercetării şi organizată la Bruxelles în perioada 20 august – 4 octombrie 2016, în La Poissonnerie Bruxelles, se structurează pe reprezentările minorităţilor „vechi", istorice (evrei, greci, lipoveni, maghiari, turci, tătari, ţigani) şi a celor „noi", de după Revoluţia din 1989 (chinezi, englezi, francezi, indieni, libanezi), în cultura vizuală românească.

Lucrările artiştilor români moderni şi contemporani evidenţiază firul expozițional. În perioada modernă câteva lucrări de artă au devenit reproduceri celebre de largă circulaţie pe cărţi poştale: portretele de ţigănci; cărţile poştale şi ilustratele din seria intitulată „Salutări din România" editate în interbelic şi care au circulat până la începutul epocii comuniste – acestea pun accentul, de cele mai multe ori, pe imaginea unor exponenţi ai minorităţilor: evreul, ţiganca, tătarii, turcoaicele. Mozaicul etnic este  apreciat de artiştii interbelici care îl consacră atât în lucrări de artă celebre, cât şi în serii dedicate precum: tătăroaicele lui Iser, Tonitza, Max Arnold, evreii şi ţigăncile lui Octav Băncilă, Nicolae Grigorescu, Nicolae Vermont, Adam Bălţatu, Ghelman Lazăr, turcii şi turcoaicele lui Aman, Iser, Artachino, Iancu. În arta contemporană o serie de artişti şi creativi reprezintă în lucrările lor diferite minorităţi şi problematicile lor actuale, printre care: Daniel Brici, Vlad Petri, Lucian Munteanu, Iosif Kiraly.

Proiectul vizează şi o componentă de cercetare continuă prin identificarea şi centralizarea fragmentelor de istorie orală recentă (comentarii, mărturii) din partea vizitatorilor, care vor fi integrate ulterior în expunerile viitoare şi în catalogul expoziţiei.

Oferind o perspectivă originală asupra unei identităţi naţionale închegate şi totuşi deschise, a unui multiculturalism firesc integrat, proiectul demonstrează că termenul de minoritate (etnică, religioasă etc.) rămâne în continuare de o actualitate sociologică, antropologică, politică şi economică extrem de dificilă în contextul existenţei în România actuală a 18 minorităţi cu reprezentare parlamentară şi a unor negocieri europene de integrare a noilor valuri de imigranţi.

 

Proiect este finanțat de Institutul Cultural Român prin Programul CentenArt, coordonat de Direcția Relații Internaționale și este  derulat în parteneriat cu European Confederation of Youth Clubs și Modernism.ro