Andrei Marga, president 2012-2013

Andrei Marga: autor al volumelor Crizele modernităţii târzii (Editura Academiei Române, 2012); The Destiny of Europe (Editura Academiei Române, 2011); Absolutul astăzi. Teologia şi filosofia lui Joseph Ratzinger (Eikon, 2011); Challenges, Values and Vision. The University of the 21th Century (Cluj University Press, 2011); Riflessioni italiane (Grinta, 2011); Die Religion im Zeitalter der Globalisierung (EFES, 2010); Argumentarea (Editura Academiei Române, 2011); Die Philosophie der Europäischen Vereinigung (EFES, 2009); Le sorti du relativisme (Limes, 2006); Filosofia lui Habermas (Polirom 2005); Introducere ȋn filosofia contemporană (Polirom, 2002); Raţionalitate, comunicare, argumentare (Dacia, 1991) şi altele. Profesor de filosofie contemporană şi logică generală, rector al Universităţii Babeş-Bolyai (1993-2004 şi 2008-2012), ministru al Educaţiei (1997-2001), ministru al Afacerilor Externe (2012). Consultant al organizaţiilor sau agenţiilor de ȋnvăţământ superior din Vatican, China, Germania, Ungaria. A primit Ordine de Stat ȋn Germania (Marea Cruce de Merit a Germaniei), Franţa, România, Italia, Portugalia şi premii internaţionale ȋn Austria (Premiul Herder), Germania, Israel. Visiting Professor la universităţile din München, Viena, Montpellier, Ierusalim. Laureat al premiilor naţionale „Bărnuţiu” şi „Brătianu”.