A rămas o lună până la finalul „documenta 14”

Ediția de anul acesta a documenta, care a avut loc pentru prima dată într-o formulă dublă Kassel-Atena, mai poate fi vizitată la Kassel până pe data de 17 septembrie 2017. În cadrul acestei ediții, peste 160 de artiști internaționali prezintă în cele peste treizeci de locuri de desfășurare - instituții publice, piețe, cinematografe și universități - lucrări concepute pentru documenta 14. Tot în premieră, ediția prezentă găzduiește la muzeul Fridericianum 82 de artiști cu 180 de lucrări, reprezentând o mare parte a colecției Muzeului Național de Artă Contemporană din Atena (EMST) cu titlul ANTIDORON. The EMST Collection.

Printre artiștii selectați să participe la a 14-a ediţie a documenta, se numără Geta Brătescu şi Daniel Knorr, din România, precum și artistul Pavel Brăila, din Republica Moldova. Acesta a participat în anul 2000 și la documenta 11. Selecția a fost efectuată de echipa curatorială condusă de Adam Szymczyk.

Lucrările Getei Brătescu pot fi vizionate într-un spațiu dedicat din Neue Galerie, spațiul expozițional principal al documenta 14. Cea mai recentă dintre acestea este lucrarea video Automatism, creată în 2017, special pentru expoziție. Lucrarea pornește de la un concept mai vechi,The Automatism Produces Violence (1974), de asemenea prezent în expoziție. Printre lucrările prezentate se mai găsesc alte trei opere, parte din colecția MoMa, New York. O poziție centrală ocupă și Expiration Movement, instalaţia performativă (fum, foi volante) a lui Daniel Knorr, pentru care folosește drept horn unul din turnurile clădirii Fridericianum, pe toată durata expoziției. Pavel Brăila participă  cu o instalație în spatiul public, intitulată The Ship.

documenta este astăzi, alături de Bienala de la Veneția, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate artei contemporane. Generatoare de dezbateri publice din perspective interculturale şi transnaționale, documenta devine un expozeu semnificativ al stării actuale a culturii, societății şi politicii contemporane. Ediția de anul acesta are titlul de lucru „Învățați de la Atena” și aduce în discutie atât noțiuni fundamentale, precum democrația, cât și teme de actualitate, precum extremismul politic, migrația sau egalitatea între sexe.

Susținerea participării românești la documenta face parte dintr-un demers mai amplu demarat de Institutul Cultural Român din Berlin, demers care încurajează participarea artiștilor și curatorilor români la diverse manifestări din domeniul artelor vizuale (festivaluri, târguri de artă, expoziții) din spațiul german.